Primul atacat, candidatul PNL la Primăria municipiului, Ștefan Ilie; pe facebook, desigur, teren pe care se vor vărsa lături, mizerii greu de suportat, cât de curând. Personal, încă mai cred într-o luptă dreaptă, cavalerească, între candidați, indiferent la ce nivel. Din păcate, cum se vede, m-am înșelat. Din poziția de primar de comună unde cuvântul de ordine este dezvoltarea continuă cu fonduri europene, Ștefan Ilie este ridiculizat pentru că… muncește și cunoaște administrație publică. Dar mai mult, sperie nu atât faptul că Ștefan Ilie muncește la o comună, cu rezultate notabile și la vedere, cât perspectiva activității lui ca primar de municipiu, pe baza acelorași legi valabile și la sat și la oraș. Cred că din acest motiv, „propaganda” a apăsat pe buton.

Ștefan Ilie, primarul comunei Luncavița: „Astăzi a apărut pe un grup facebook o fotografie trucată după un afis online prin care prezint ideile mele pentru un municipiu modern, dezvoltat si european.În acel afis sunt „ironizat” printr-o aluzie grosieră, de faptul că acum conduc o localitate rurală si, iată, există riscul ca orasul Tulcea să ajungă o comună neînsemnată.Nu mă mâhneste lipsa de judecată, de educatie sau înțelegere a celor care administreaza grupul – ei sunt cunoscuți, stie toată lumea cam ce le poate capul.Mă mâhneste faptul că, pentru ei, un sat românesc este nu un izvor de oameni sănătosi, cumpătați, apropiați de natură, de realitățile concrete ale vietii, de morala crestină si de etica bunului trai printre semeni ci, pesemne, o adunătură de golani, de neînsemnati ori aventurieri.

Să le spun că părintii lor sau, în mod cert, bunicii lor s-au născut la sat? Să fie dânșii copiii unor golani? Să ii trimit la statistici ca să citească cu ochii lor înrositi de ură că peste 70% din populatia orasului isi are originea la sat? Că Ivan Patzaichin, Panait Cerna, Eugen Barău, personalități imense ale noastre, s-au născut la sat si nu pe strada pe unde locuiesc, la bloc, distinsii? Să le amintesc faptul că atunci când merg la piață caută produse naturale care, surpriză, le produc cei de la sat? Să le reprosez, cu deferența celui care a fost la catedră, că limba română în care se exprimă ei zi de zi este una de nota 4? Cum să fii bun în a argumenta, chiar lucruri contrare, dacă nu ai minimul bagaj de cunostințe formale în limba care, sărmana, te găzduieste cu atâta generozitate?

Candidatura mea la Primăria Tulcea este una legală si, in opinia mea si a multor alegători, una oportună. Stiu ce vor tulcenii, stiu ce pot să fac, am demonstrat si voi demonstra în continuare. Sunt sigur că si ceilalti candidati consideră acelasi lucru despre ei însisi, înteleg, e firesc si, drept urmare, n-o să mă auziti niciodată pe mine sau vreun coleg liberal tratând în batjocură ceilalti competitori la fotoliul de primar. Este sub demnitatea noastră să jignim, să fim intoleranti si orbiti de ambitii mărunte. Tulcea are nevoie de un primar corect, vizionar sau, într-un cuvânt, un primar bun. Chiar si pentru cei care astăzi orbecăiesc în propria lipsă de înțelegere”- a declarat primarul comunei Luncavița, președinte al PNL Tulcea și candidat la Primăria municipiului Tulcea; după ce a văzut porcăria din postarea maestrului  A. Șelaru.

N.A.

+ There are no comments

Add yours