PNL susține prelungirea stării de alertă pentru sănătatea românilor, pentru a nu irosi efortul făcut până acum pentru a ține epidemia sub control: „Facem apel la toți parlamentarii responsabili să voteze prelungirea stării de alertă și să nu uite că am luat această decizie ca urmare a unor analize obiective, ca urmare a sfaturilor medicilor și epidemiologilor. Credem că deciziile ce țin de sănătatea românilor sunt mai importante decât orice calcul politic.

De aceea, le cerem tuturor să nu politizeze această temă ce ține de sănătatea românilor. Le cerem tuturor parlamentarilor să decidă în funcție de analize obiective și nu în funcție de obiectivele lor politice. Vom apela la toate pârghiile constituționale și legale pe care le avem, pentru a păzi sănătatea românilor, indiferent ce vor face unele partide din Parlament.

Cei care vor să pună punct stării de alertă vor de fapt să pună în pericol sănătatea și viața românilor. Guvernul trebuie să aibă toate pârghiile legale pentru a se lupta cu virusul din comunități. Dacă nu vom avea aceste pârghii ne va fi foarte greu să intervenim în focare unde nerespectarea regulilor duce la îmbolnăvirea unui număr mai mare de oameni. În anumite companii, cămine de bătrâni, sate sau cartiere va fi imposibil să putem să dispunem carantinare sau măsuri de protecție. O relaxare totală în momentul de față va duce la creșterea numărului de persoane infectate. Nu putem estima care va fi această creștere. Orice creștere a numărului de infectări, crește numărul de persoane care riscă să sufere un deces.

În continuare avem o răspândire a virusului în comunități, asta și pentru că au crescut interacțiunile dintre oameni, ca urmare a măsurilor de relaxare. Guvernul are nevoie de baza legală pentru a putea impune respectarea tuturor regulilor pe care le-am instituit prin hotărâri de guvern, prin ordine comune de ministru şi, de multe ori, prin autoreglementarea diferitelor domenii de activitate. Propunerea formulată de președintele României şi susținută de Guvernul liberal este o propunere care are la bază o analiză făcută de specialiști.

Starea de alertă nu înseamnă înăsprirea condițiilor, ci înseamnă continuarea, în mod organizat, rațional, a planului de relaxare, pe care l-am pus la punct. La fiecare 15 zile Guvernul relaxează anumite chestiuni, așa cum a anunțat ieri președintele Iohannis, de exemplu, însă facem acest lucru treptat, pentru a nu pune în pericol sănătatea și viața românilor. Nu ne dorim un val doi și cred că nimeni nu își dorește. De aceea, le cerem parlamentarilor să se gândească la români și nu la calcule politice”.

Deputat PNL, Gudu Vasile

+ There are no comments

Add yours