În data de 02.10.2020, în jurul orei 12.30, poliţiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tulcea, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un autoturism pe raza municipiului Tulcea, în care se aflau două persoane, cu vârste cuprinse de 40 și 41 de ani, având domiciliul în Suceava.

În urma controlului documentelor şi al habitaclului autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit cantitatea de 155 kilograme pește, specia caras, transportată în lăzi din plastic, pentru care persoanele în cauză nu deţineau documente legale. Cei în cauză au declarat că întreaga cantitate de pește este destinată consumului propriu. Peştele a fost predat unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „deţinere, transport sau comercializarea fără documente legale a peştelui şi a altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori a produselor din peşte. Documentele de provenienţă vor însoţi mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării”.

Comunicat Garda de Coastă

+ There are no comments

Add yours