Organizare exemplară a turului II al alegerilor pentru noul Colegiu al Medicilor tulceni, desfășurat sâmbătă 3 și duminică 4 octombrie la sediul Colegiului din municipiu. Cu o participare la vot peste așteptări, de 62,3%; în turul I, desfășurat înaintea instituirii măsurilor de restricție impuse de Covid-19, au ieșit la vot în jur de 60 de medici, din 266, desigur, cu respectarea strictă a măsurilor de protecție. Spre surprinderea comisiei din secția de votare, în turul II au venit să voteze 162 de medici, unii dintre ei veniți din comune îndepărtate de municipiu sau direct de la munte. Am întrebat o doctoriță după ce a votat, pentru ce a votat, ce așteptări are de la noul CM. Doctorița Lidia Jurj!
„Am votat în primul rând pentru un sistem medical mai bun, pentru un Colegiu al Medicilor ca o autoritate a statului, ca medicii să practice o medicină controlată pentru binele pacienților noștri, un Colegiu al Medicilor deschis pentru toți cetățenii și medicii. Am votat pentru o colaborare colegială, corectă între medicii de spital, ambulatoriul de specialitate și medicii de familie”- a declarat dr. Lidia Jurj, după ce a votat.
Ce-a ieșit! „Reprezentativa” medicilor din Tulcea
Componența Colegiului Medicilor: Dumitru Vâlcu- 122 de voturi; Emilia Stamate– 121 de voturi; Liliana Andrei– 107 voturi; Constantin Ciureanu- 100 voturi; Amalia Cucu- 92 voturi; Mihai Tatu- 90 voturi; Cristea Jurj- 88 voturi; Marian Ene- 83 voturi; Cristian Ene- 78 voturi; Florentin Groza- 67 voturi și Iosif Roșca- 67 voturi. Membri supleanți: Niculina Dardac- 61 voturi; Eliana Filimon- 59 voturi și Adriana Argetoianu- 57 voturi.
Vor merge la Adunarea generală la București: Emilia Stamate, pentru care au votat 112 medici și Dumitru Vâlcu pentru care au votat 97.
Cin să fie? Cineva trebuie să se „sacrifice” pentru funcția de președinte. Miza cea mare este, evident, la președintele Colegiului Medicilor. După validarea alegerilor, dintre cei 11 membri nou aleși în CM vor fi aleși, prin vot secret, președintele și vicepreședinții, cu mandat de 4 ani.
Cum se știe, la conducerea Colegiului Medicilor tulceni se află de 3 mandate consecutive, dr. Emilia Stamate (2003-2007; 2007-2011 și 2011-2015). Văzând „scorurile” din 3-4 octombrie și componența noului CM dar și cota de popularitate, nu este exclus ca dr. Emilia Stamate să mai ia un mandat, al patrulea.
N.A.
+ There are no comments
Add yours