PLUS Tulcea face apel public pentru înscrierea celor interesați în competiția ce
va alege noul guvernator al Deltei. Termenul final pentru depunerea candidaturilor este 1 aprilie.
Marian Machedon, președintele PLUS Tulcea, este membru al Consiliului Consultativ pentru Delta Dunării – „Delta Vie” și în această calitate a participat la dezbaterile publice ale consiliului, în pregătirea procesului de selecție. Cu privire la apelul public privind înscrierea în competiție, acesta a făcut o declarație.
„Modalitatea de numire va da Deltei Dunării cel mai bun guvernator pe care l-a avut vreodată” (?!)
Marian Machedon, președinte PLUS Tulcea: „Îi încurajez pe toți cei care cred că pot ocupa această funcție de guvernator al Deltei să se înscrie în competiție. Consiliul consultativ din care fac parte a elaborat mandatul viitorului guvernator și fișa postului, iar aceste documente sunt publice, ușor de accesat de către oricine. Sunt sigur că această modalitate de numire, venită în urma consultării cu societatea civilă, în urma unui proces complex de recrutare, în urma unei competiții publice, va da Deltei Dunării cel mai bun guvernator pe care l-a avut vreodată. Poate mulți au fost reticenți la început cu privire la soluția aleasă de Alianța USR – PLUS. Obișnuiți cu numirile venite în plic, fără legătură cu criteriul competenței sau fără urmă de transparență, probabil unii s-au mirat de alegerea noastră. Însă noi arătăm că suntem fideli principiilor pe care le-am susținut de la momentul intrării în politică și le aplicăm acum în ceea ce facem la guvernare”- declară șeful PLUS.
Departamentul de comunicare al PLUS Tulcea
N.R. 1 aprilie termen? Cel mai bun guvernator pe care l-a avut Delta vreodată? Ca și cel mai bun prefect pe care îl are Tulcea acum? Da’ cum naiba îl nimerește Dacian Cioloș din prima pe guvernatorul „ce n-a văzut Delta”? Întreb pentru un pescar din Sfiștofca.
+ There are no comments
Add yours