Prefectul Marcel Ivanov a răspuns invitației de a lua parte la dezbaterea publică organizată de Asociația Centrul de Dezvoltare SMART în implementarea proiectului „START UP SMART 2.0”, finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. În cadrul acestuia, sunt analizate măsurile necesare pentru stimularea mediului de afaceri la nivel local și sunt identificate soluții pentru dezvoltarea activităților economice.
Dezbaterea publică, care s-a desfășurat la Jurilovca a avut ca scop identificarea unor măsuri de sprijin necesare stimulării afacerilor din domeniul HORECA, la nivelul județului Tulcea. La dezbatere au luat parte reprezentanți ai domeniului HORECA și autorități publice locale.
Prefectul Marcel Ivanov: „Salut inițiativa organizatorilor de a îmbunătăți canalele de comunicare existente între operatorii din industria HORECA și autoritățile publice. Cu toții ar trebui să susținem redresarea și creșterea economică în acest sector de activitate, atât de important pentru județul Tulcea.”
Una dintre problemele ridicate de reprezentanții HORECA a fost necesitatea existenței unei strategii naționale în turism, actualizată pe baza propunerilor operatorilor economici în acest domeniu privind atât oportunitățile cât și constrângerile existente.
Pentru a implica în mod direct cetățenii și operatorii economici în furnizarea de soluții valoroase, fezabile și sustenabile la problemele de interes public, Asociația Centrul de Dezvoltare SMART a creat platforma www.politicipublice.ro, prin care se pot genera documente de poziție, care pot fi înaintate instituțiilor publice locale și județene ca propuneri pentru îmbunătățirea situației antreprenorilor.
N.A.
+ There are no comments
Add yours