Teodorescu nu prea a văzut care-i gheșeftul cu investitorii evrei
Miercuri, 25 aprilie, la Primăria municipiului a avut loc o întîlnire între oficiali ai municipiului și județului cu o delegație de investitori israelieni, intermediată de Ambasada Israelului la București. Investitori interesați să găsească mai multe oportunități de colaborare, îndeosebi pe dezvoltarea unui proiect de modernizare a încălzirii centralizate la municipiu.
„Înțeleg că reprezentanții companiei Israel Electric Corporation sunt interesați să găsească mai multe oportunități de colaborare și ar dori în special să abordeze subiectul unui proiect de modernizare a încălzirii centralizate. Ținând cont de domeniul de activitate al companiei, eu cred că Tulcea oferă și alte oportunități privind producerea energiei, respectiv energia neconvențională, utilizarea unor resurse care se găsesc la îndemână în județ, de la stuf la reziduurile vegetale, pentru o unitate de producere a energiei și pentru orașul Tulcea, și pentru orașul Babadag, sau pentru a intra în rețea cu know-how-ul pe care îl aveți la îndemână.”- a declarat Horia Teodorescu.
N.A.
+ There are no comments
Add yours