Doi farmaciști s-au lovit cu pumnii și picioarele, în ciuda faptului că se aflau în timpul programului. S-a întâmplat ieri, în jurul prânzului, într-una din farmaciile din municipiu.

Apelul a fost efectuat de către farmacista șefă care a solicitat sprijinul jandarmilor, sesizând că doi colegi, pe fondul unor neînțelegeri, se lovesc reciproc cu pumnii și picioarele. La fața locului, jandarmii au găsit un bărbat de 51 de ani, cu zgârieturi pe față, care a declarat că a avut un schimb de replici cu colega sa, pe care a atenționat-o cu privire la modul în care schimbă bancnotele mai mari în bancnote mai mici. De aici nu a fost decât un pas până la jigniri, amenințări și lovituri între cei doi. Femeia, în vârstă de 49 de ani, a plecat la un moment dat în depozitul farmaciei, însă a fost urmată de către coleg, acesta declarând că a fost atacat de femeie, provocându-i cu unghiile mai multe zgârâieturi la nivelul feței. Cei doi și-au aplicat lovituri cu pumnii și picioarele, fiind necesară intervenția jandarmilor, întrucât nimeni nu a reușit să-i despartă.

Jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri și alte violențe.

Comunicat IJJ

 

+ There are no comments

Add yours