Astă seară, în jurul orei 16:50, s-a produs un grav accident de circulație pe DN 22A între Topolog și Saraiu. În eveniment a fost implicat un autoturism care a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea carosabilului. La fața locului s-au deplasat 9 subofițeri cu o autospecială de stingere cu modul descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Stației de Pompieri Babadag, precum și două echipaje din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea. Salvatorii au acționat de urgență pentru extragerea conducătorului auto, bărbat, în vârstă de 42 ani, acesta fiind preluat de un echipaj SAJ și transportat la spital cu multiple traumatisme. Din nefericire, persoana aflată în dreapta șoferului (femeie, 35 ani) prezenta leziuni incompatibile cu viața, fiind pronunțat decesul.
Pompierii au asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului, prin deconectarea bornelor de la bateria autoturismului.
Comunicat ISU
Update accident. Bărbatul de 42 de ani (din Bărteștii de Jos- Brăila), aflat la volan și transportat la spital cu multiple traumatisme, din nefericire, a decedat.
+ There are no comments
Add yours