Abia s-a încheiat Caravana Metropolis, o săptămână de film în aer liber în centrul municipiului. „Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale” revine pe Scena din Piața Civică a municipiului Tulcea în perioada 17 – 23 iulie, cu filme pentru toate gusturile și pentru toate vârstele.
Duminică, 17 iulie, de la ora 20.30, programul demarează cu hohote de râs și voie bună, cu recitalul „E vremea să ne întâlnim” susținut de invitații speciali Vasile Muraru și Valentina Fătu. În continuare, este progrmată comedia „Melodii la Costinești”, cu Horațiu Mălăele, Vasile Muraru, George Mihăiță și Bogdan Stanoevici în rolurile principale. Pentru discuțiile cu publicul, la proiecție va participa regizorul acestui film, Constantin Păun. Serile de luni și marți le sunt dedicate copiilor, aceștia fiind așteptați, împreună cu părinții și bunicii, pentru a viziona filmul muzical „Mama” (regia: Elisabeta Bostan), o ecranizare după „Capra cu trei iezi” a lui Ion Creangă (programat luni) și filmul de animație „Strada speranței (Mercy Street)”, programat marți. Miercuri, 20 iulie, publicul este invitat să vizioneze filmul „Maria, Regina României” (regia: Alexis Sweet Cahill), o poveste bazată pe fapte reale ce are în prim plan figura marcantă a Reginei Maria. Joi, 21 iulie, ne vom bucura de filmul de acțiune regizat de Sergiu Nicolaescu – „Supraviețuitorul”. Vineri, de la ora 20.30, invitatul special al „Caravanei filmului românesc” este Dorel Vișan, care va susține un recital de poezie ca preambul al proiecției filmului „Un bulgăre de humă” (regia Nicolae Mărgineanu). Acesta este singurul film care abordează prietenia dintre Ion Creangă (Dorel Vișan) și Mihai Eminescu (Adrian Pintea).
Programul se încheie sâmbătă, 23 iulie, cu proiecția filmului „Filantropica”, regia Nae Caranfil, al cărui protagonist, Mircea Diaconu, se va afla în fața publicului pentru o sesiune de întrebări și răpunsuri.
Programul Caravanei filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale:
Duminică, 17 iulie, ora 20.30: E VREMEA SĂ NE ÎNTÂLNIM!
recital VALENTINA FĂTU și VASILE MURARU
urmat de proiecția filmului MELODII LA COSTINEȘTI
Regia: Constantin Păun; Scenariul: Mihai Opriș;
Cu: Horațiu Mălăele, George Mihăiță, Mariana Buruiană, Vasile Muraru, Bogdan Stanoevici
Invitat special: regizorul CONSTANTIN PĂUN
Comedie / 1983 / 76 min. / AG
Luni, 18 iulie, ora 21.00: MAMA
Regia: Elisabeta Bostan; Scenariul: Vasilica Istrate;
Cu: Liudmila Gurchenko, Florian Pitiş, George Mihăiţă
Muzical, fantastic / 1976 / 95 min./ AG
Marți, 19 iulie, ora 21.00: STRADA SPERANȚEI (MERCY STREET)
Regia: Stefan Buzea, Alexandru Buzea, Radu Nicolae; Scenariul: Alexandru Bordeanu;
Desene animate / 2016 / 74 de min. / AG
Miercuri, 20 iulie, ora 21.00: MARIA, REGINA ROMÂNIEI
Regia: Alexis Sweet Cahill;
Scenariul: Brigitte Drodtloff, Maria Denise Theodoru;
Cu: Roxana Lupu, Daniel Plier, Adrian Titieni, Patrick Drury, Anghel Damian
Dramă, istoric / 2019 / 105 min.
Joi, 21 iulie, ora 21.00: SUPRAVIEȚUITORUL
Regia: Sergiu Nicolaescu; Scenariul: Sergiu Nicolaescu, Adina Mutăr
Cu: Sergiu Nicolaescu, George Mihăiță, Vladimir Găitan, Loredana Groza
Acțiune / 2008 / 117 min / N15)
Vineri, 22 iulie, ora 20.30: Recital de poezie DOREL VIȘAN,
urmat de proiecția filmului UN BULGĂRE DE HUMĂ
Regia: Nicolae Mărgineanu; Scenariul: Mircea Radu Iacoban, Nicolae Mărgineanu
Cu: Dorel Vișan, Adrian Pintea, Mioara Ifrim și Maria Ploae
Dramă/ 1990 / 92 min. / AG
Sâmbătă, 23 iulie, ora 21.00: FILANTROPICA
Scenariul și regia: Nae Caranfil
Cu: Mircea Diaconu, Gheorghe Dinică, Mara Nicolescu, Marius Florea – Vizante
Comedie / 2002 / 110 min./ AG. Invitat special: MIRCEA DIACONU
#
La Tulcea, proiectul este cofinanțat din bugetul local al municipiului Tulcea, iar accesul publicului este liber.
Scopul „Caravanei filmului românesc – Cartea și filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale”, proiect aflat la a X-a ediție, este acela de a promova filmul românesc, aducând un omagiu cinematografiei naţionale şi cineaştilor români, fiind singura caravana care promovează exclusiv filmul românesc din toate timpurile. „Caravana filmului românesc” aduce filmul românesc în atenția spectatorilor, promovându-l într-o manieră accesibilă. Filme de patrimoniu şi succese ale ultimilor ani, toate sunt prezentate publicului din toate oraşele ţării, mari şi mici, în spaţii diverse. Aceste evenimente, rememorând marile momente ale istoriei şi ale prezentului filmului românesc, contribuie la formarea unei culturi cinematografice a publicului tânăr și le aduce spectatorilor cinefili bucuria revederii marilor creații cinematografice românești.
Parteneri media la Tulcea: Tulcea Noastră, Ziarul Acum, Tulcea News, Dobrogea News, Ziarul Zig Zag, Ziarul Delta, Info Tulcea.
Roxana Bușu,
președinte Asociația CineCultura
+ There are no comments
Add yours