La întâlnirea președintelui Klaus Iohannis și a premierului PNL, Nicolae Ciucă, cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu: „Președintele Iohannis și guvernele PNL au sprijinit Republica Moldova prin numeroase acțiuni, donații și ajutor acordat în timpul pandemiei și de la începutul războiului. România va continua să fie un susţinător sincer, constant şi activ al Republicii Moldova și îi va acorda tot sprijinul pentru aderarea la UE”.
• Maia Sandu participă astăzi la Conferinţa internaţională „Femeile parlamentare din România şi promovarea egalităţii de gen ca angajament naţional”, desfăşurată sub Înaltul Patronaj al preşedintelui Klaus Iohannis și organizată la iniţiativa preşedintelui interimar al Senatului, Alina Gorghiu.
• Republica Moldova trece prin cea mai profundă criză energetică, așa cum afirmă oficialii moldoveni. La începutul lunii octombrie, Moldova mulțumea României pentru că îi furnizează electricitate după ce Ucraina a sistat livările din cauza bombardamentelor rusești asupra centralelor.
• Sprijinul României pentru Republica Moldova a fost și este unul consistent. Amintim că Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova, creată în aprilie, la Berlin, şi lansată de către ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, precum și de miniștrii de externe ai Germaniei şi Franţei, a reuşit mobilizarea eficientă a sprijinului european şi internaţional pentru Chişinău. Astfel, cele două ediții, organizate la Berlin, respectiv București, s-au încheiat cu angajamente pentru un pachet de ajutor financiar de sute de milioane de euro.
• Gazoductul Iaşi-Ungheni-Chişinău este un element esenţial în arhitectura de securitate energetică a Republicii Moldova. Astfel, pe lângă conectarea Republicii Moldova la reţeaua europeană de energie electrică, în martie, s-a decis să se realizeze pași decisivi pentru interconectarea reţelelor de energie electrică din România şi Republica Moldova.
• Implementarea Acordului privind asistenţa financiară nerambursabilă de 100 de milioane de euro a fost deja demarată prin patru mari proiecte care vizează achiziţia de autobuze şcolare, investiţii în infrastructura de apă şi canalizare, în domeniul mass-media şi, respectiv, în dotarea laboratoarelor şcolare.
Michael Gudu, deputat PNL Tulcea
+ There are no comments
Add yours