În vederea implementării proiectului “ABILităţi pentru TINEri, ABILităţi pentru un viitor sustenabil!”, având ca obiectiv general creșterea gradului de ocupare și a nivelului de competențe a cel puțin 1052 tineri NEETs șomeri, cu vârsta între 16 – 29 ani, înregistrați și profilaţi la Serviciul Public de Ocupare, cu rezidență în regiunile SV Oltenia, Sud Muntenia și SE, prin asistare complexă și integrată (informare, formare, servicii specializate pentru ocupare, dezvoltare afaceri etc.), Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea a organizat astăzi, 9 noiembrie 2022, Bursa locurilor de muncă pentru tinerii NEETs.
Evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului “ABILităţi pentru TINEri, ABILităţi pentru un viitor sustenabil!”, proiect implementat de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea, în perioada septembrie 2021 – decembrie 2023, în parteneriat cu GLOBAL COMMERCIUM DEVELOPEMENT SRL – Beneficiar, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Prahova – Partener 2, Optimcode Integration SRL – Partener 3 și Agrafics Communication SRL – Partener 4.
Această activitate a fost organizată la nivel local și a avut ca scop creșterea gradului de ocupare a persoanelor aflate în cautarea unui loc de muncă, inclusiv a tinerilor NEETs care fac parte din grupul ţintă al proiectului menţionat mai sus, precum și sporirea șanselor de ocupare pe piaţa muncii a acestora prin întâlnirea directă a cererii cu oferta.
Bursa locurilor de muncă pentru tinerii NEETs a avut loc în municipiul Tulcea la Restaurantul Imperial (BIG) din Strada Corneliu Gavrilov, nr. 197 și s-a desfășurat în prezenţa domnului Prefect Alexandru Dan Munteanu, domnului inspector școlar general adjunct Constantin Coca, a membrilor consiliului consultativ al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea și reprezentanţilor presei locale.
Pentru acest eveniment au fost contactaţi 83 de agenţi economici, iar dintre aceștia au participat 22 de angajatori care au oferit peste 290 de locuri de muncă vacante. La această acţiune au fost prezente peste 100 de persoane.
Comunicat AJOFM
+ There are no comments
Add yours