D-na director Mihaela Adnana Pătrășcoiu, profesor de limba și literatura franceză și engleză, are astăzi o experiență managerială de 20 ani, fiind conducătorul instituției de educație din 2002, asigurând continuitate în conducerea executivă a Şcolii Gimnaziale Sfântu Gheorghe prin promovarea concursului de ocupare a funcțiilor de conducere, sesiunea sept- dec. 2021.
Este promotoarea stilului democratic managerial ca absolventă a numeroase cursuri de management și inovare în leaderschip, comunicare și abilitare curriculară, cu competențe și abilități sociale dobândite prin fidelitatea de a împărtăși comunității micii localități SFÂNTU GHEORGHE timp de 26 de ani – spiritul de echipă, capacitatea de adaptare la medii multiculturale, flexibilitatea și lipsa de conservatorism. În data de 6 mai 2020, ora 11:00 – organizează prima lecție din cadrul proiectului național „Educație la înălțime” transmisă live din Sfântu Gheorghe, din locul de vărsare a Dunării în Marea Neagră, elevi din toată ţara urmărind, în direct, imagini transmise de dronă, dar şi experimente care au ilustrat rolul apelor în conservarea vieții în ecosistemul Deltei Dunării, sursele principale de poluare și rolul oamenilor în conservarea biodiversității.
În perioada 2012-2013 desfășoară proiectul „Discover and present sustainability in a transnational way and by new media: Education for a sustainable development (ESD) in a student exchange program with/through GPS-education tours between schools from Romania and Germany, short title: NaviNatur-School Exchange“ în parteneriat cu SCHUBZ – Centre for Environmental Education (SCHUBZ) din Lüneb, având ca scop crearea de către elevi de tururi educaționale folosind tehnologia GPS, pe parcursul celor doi ani organizându-se vizite reciproce ale elevilor din şcolile partenere din România şi Germania, copiii comparând habitatele naturale şi speciile întâlnite în Rezervaţiile Biosferei din România şi Germania și cu ajutorul metodei „rute educaţionale GPS” .
Dimensiunea europeană a educației este promovată prin proiecte cu finanțare europeană, d-na director Mihaela Adnana Pătrășcoiu, implementând inovația în educația în mediul defavorizat prin barierele geografice, în cadrul parteneriatelor strategice în domeniul școlar în cadrul programului ERASMUS+: „Jeunes en Roumanie” (inițiator Asbl Jeunes en Roumanie, 2016), “Cartea Dunării albastre”- obținând Premiul I la competiția internațională „Danube Box international teacher meeting and student competition”de la Budapesta, „Natura Trail” ca parteneri ai ONG International Friends on Nature Austria în perioada 2007-2009.
Leadership-ul, spiritul organizatoric, motivațional și responsabil, experienţa foarte bună a managementului de proiecte sau de echipă, angajament față de echipă, competența de delegare echitabilă a responsabilităților, orientarea către rezultate, fidelitatea și confidențialitatea, dobândite prin formare profesională și ca urmare a experienţei, sunt calitățile care construiesc arhitectura personalității managerului Şcolii Gimnaziale Sfântu Gheorghe, Mihaela Adnana Pătrășcoiu.
Felicitări, doamnă profesor!
N.A.
+ There are no comments
Add yours