În cursul zilei de joi, 28 iunie a fost descoperit și ulterior confirmat un focar de pestă porcină africană (PPA) în județul Tulcea, la o societate comercială care deține peste 40.000 de porcine.

În aceeași seară, a fost convocată o ședință extraordinară a Comitetului județean pentru situații de urgență al județului Tulcea, în cadrul căruia s-a luat decizia declarării stării de alertă pentru a putea aplica planul de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane, precum și pentru adoptarea zonelor de restricții.

Plan de acțiune pe două paliere

În primul rând, ANSVSA, în colaborare cu Ministerul Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne acționează pentru eventualitatea în care va fi necesară sacrificarea celor peste 40.000 de porci din ferma unde a fost descoperit recent virusul. Pentru această operațiune au fost deja aduse din județul Timiș patru incineratoare mobile de mare capacitate care vor fi transportate din județul Timiș în județul Tulcea de Ministerul Apărării Naționale, alte două incineratoare mobile de mare capacitate urmând să ajungă la Tulcea cel mai probabil în seara acestei zilei.

În al doilea rând se desfășoară operațiuni de verificare a zonei Deltei Dunării pentru descoperirea animalelor sălbatice (porci misterți) decedați din cauza virusului și pentru neutralizarea pericolului.

Ulterior acestei ședințe s-au analizat și soluțiile pentru despăgubirea agentului economic afectat urmând a se alege varianta optimă atât pentru instituțiile statului, cât și pentru societatea comercială în cauză. De asemenea, măsurile pentru despagubire se aplica tuturor persoanelor fizice care detin porci identificati si inregistrati in baza nationala de date conform legislatiei in vigoare.

Declarația prefectului Lucian Furdui

„Ce este foarte important și doresc să subliniez acest lucru, pesta porcină africană nu afectează oamenii! Nu există nici cel mai mic risc de îmbolnăvire al oamenilor, dar acest virus are impact din punct de vedere economic, datorita difuzibilitatii foarte mari, respectiv usurintei de transmitere a virusului PPA, motiv pentru care s-a luat decizia să fie instituite zone de carantină. Poliția va efectua controale în trafic și alte verificări specifice pentru a nu permite transportul de carne de porci vii, carne rosie neetichetata si preparate din carne neetichetate si marcate sanitar veterinar din zonele afectate către alte regiuni, prin actiuni de control in punctele de iesire din judetul Tulcea. Aceste actiuni de control vor fi efectuate de echipe mixte constituite din lucratori ai structurilor MAI, DSVSA si Directiile Judetene Agricole. De asemenea toate mijloacele auto vor fi dezinfectate la trecerea prin cele 8 filtre stabilite prin CLCB Tulcea”, a declarat prefectul județului.

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Tulcea va comunica ulterior acestui comunicat informații referitoare la procedurile de combatere a pestei porcine africane aplicate pe raza județului Tulcea.

Comunicat Prefectura Tulcea

 

+ There are no comments

Add yours