Acum când pandemie nu e, nu mai e nici Asociația Delta Dunării, cel mai bun ONG pe care l-a avut Delta Dunării în promovarea turismului deltaic, de vreo 5 ani încoace. Încă nu s-au hotărât membrii ADD dacă se transformă sau nu în OMD Delta Dunării, cum se aude. La ultimul seminar organizat de ADD la Razelm Luxury Resort- Vișina, în octombrie trecut, am observat o dorință unanimă de abordare și implicare a operatorilor de turism și a autorităților locale pentru viitorul turismului în Deltă. Și despre punerea pe picioare a Organizației pentru Management al Destinației (OMD), un concept nou, de viitor, fără de care nu se mai poate discuta de turism responsabil și eficient. Care OMD înseamnă, de fapt, unitate, înseamnă forță, înseamnă succes. Cineva care să aducă la aceeași masă la deschidere/închidere de sezon turistic, actori ai turismului deltaic și autorități locale care să dezbată cum a fost un sezon sau altul dar mai ales ce este de făcut pentru viitor. Nimic anul acesta ceva organizat, deocamdată.
Clar este că lumea turismului deltaic, umed și continental, nu stă pe loc din cauză că nu s-a înființat OMD. Pe surse, auzim că pensiunile din Delta Dunării au fost cam pline de minivacanțe, după cum se aude că și litoralul a avut record de turiști în minivacanța de 1 Mai. La Sulina, de exemplu, sezonul turistic se arată promițător. Minivacanțele de Paște, de 1 Mai și Serbarea Scrumbiei Albastre, au adus sute de turiști. Urmează Parastasul Piraților Nepomeniți și se știe că, de câțiva ani, evenimentul aduce sute de turiști și toate locurile de cazare la eveniment se epuizează cu repeziciune.
A oprit și vaporul să-l vadă pe Dan Bitman la Tulcea
Ce declară administratorul pensiunii Perla Sulina, una reprezentativă în peisajul turistic al orașului, nu poate decât să ne dea curaj: “Ne bucură faptul că Sulina este preferată de mulți turiști. Noi am avut toate locurile ocupate de Paște și în minivacanța de 1 Mai. Pentru evenimentul din 12-14 mai, toate locurile au fost rezervate cu mult timp în urmă iar pentru minivacanța de 1 Iunie și Rusalii, la fel, nu mai avem niciun loc liber. În sezonul trecut dar și anul acesta, am observat și un interes crescut al tulcenilor pentru preparatele restaurantului nostru, în special cele pe bază de pește de apă dulce cât și cel din Marea Neagră. Vin la plimbare la Sulina iar noi îi așteptăm cu storceag, ciorbă de pește, calcan la tavă, crap pe varză dar și mici vânătorești, fripturi din carne de porc, vită, pui, pentru cei care preferă carnea. La noi și copiii învață să mănânce pește, pentru că le preparăm mâncăruri din pește alb, fără multe oase. Putem spune că suntem foarte pregătiți pentru sezonul turistic 2023.”
Tot pe surse, aflăm că la Sulina “se coace ceva”: o deschidere cât de curând a anului turistic 2023, oficială, în continuarea bunei tradiții lăsate de Asociația Delta Dunării. Cu siguranță este nevoie de mai multă implicare și profesionalism în promovarea acestei minuni a naturii cum este Delta Dunării și cum bine spunea cineva la seminarul din octombrie trecut la Razelm Luxury Resort: Munți, păduri și văi sunt peste tot, dar Delta Dunării este doar una. Cu siguranță, promovare și implicare înseamnă mai mult decât organizarea Zilelor comunei/orașului X sau a festivalului Y. Delta, comunitățile ei, au comori încă insuficient exploatate astfel încât să atragă tot mai mulți turiști români și străini. Oamenii acestor locuri trăiesc, în principal, din pescuit și turism, or autoritățile trebuie să priceapă că această resursă care este turismul, trebuie dată, în perspectiva OMD-ului, exclusiv pe mâna profesioniștilor, care să o dezvolte și să o exploateze cum se merită. Să vedem!
N.A.
+ There are no comments
Add yours