Sărbătoarea cea mai importantă a municipiului, de Sfânta Maria, a ajuns motiv de ceartă după ce primarul Constantin Hogea a decis, de unul singur, că evenimentul se va organiza anul acesta pe Lacul Ciuperca și a demarat deja și procedurile. Un lucru, însă, nu a prevăzut: că îl mai poate da peste cap Consiliul local, în fața căruia vine, peste două zile, cu proiectul de HCL și cu Zilele “pentru Ciuperca”. Aici e mare problemă. Cum Hogea nu mai are control, consilierii ar putea veni cu propuneri de altă locație pentru Zilele Municipiului. Deja s-au conturat propuneri și de alte locații, după părerea unor consilieri municipali, mult mai generoase ca spațiu și mult mai sigure pentru public. Pentru că, se știe, în fiecare an, aproape tot orașul iese în seara când se dau artificiile. Zona Lac Ciuperca, frumoasă ce-i drept, asigură condiții de siguranță și agrement, dar mai ales de siguranță, atâtei aglomerații de public? Primarul Constantin Hogea zice că da. Viceprimarul Andaluzia Luca zice că nu prea; pentru că există și alte locații, mai generoase ca spațiu, mai accesibile publicului larg, dar și mult mai sigure.

Constantin Hogea: “Anul acesta vreau să oferim tulcenilor și altceva”

Primarul nici acum nu și-a revenit după ce a pierdut faleza în favoarea județului. “Nu fac nimic pe faleză, este iarbă peste tot, nici nu dau cu mătura”.Cel puțin așa gândește,uneori cu voce tare, dar ce-o fi cu adevărat în mintea lui, nici soția nu știe. Orgoliul, pentru că este un orgolios notoriu, i-a fost călcat în picioare atunci când consilierii municipali (majoritarii) au aprobat transferul falezei de la municipiu la județ; și nu numai atunci. Primarul Hogea încă nu se împacă cu ideea că tot ce propune el în Consiliul local nu este și adoptat. Asta îl macină. Acum încearcă iar să impună un proiect de hotărâre, de această dată pentru organizarea Zilelor Municipiului, acolo unde vrea el. Pe Lacul Ciuperca. Că ar vrea tulcenii acolo, deși nu li s-a cerut părerea. Hogea spune că “e ceva nou, să oferim tulcenilor și altceva de sărbătoarea orașului, există spațiu suficient și pentru scenă și pentru public și pentru agenții economici. Din punct de vedere al siguranței publicului, toate instituțiile de ordine publică au dat asigurări că sunt în măsură să asigure perimetrul, în condiții de siguranță.Iar manifestările vor fi cantonate în zona plajei,cu scenă, cu agenți economici cu tarabe aproape de pădurice, cu locuri de joacă pentru copii în apropiere.Și punctul culminant, cu artificii trase din mijlocul lacului. E-adevărat, este lacul aproape. Dar și pe faleză, orice nebun se putea urca pe gard să se arunce în Dunăre”- declară Constantin Hogea. Întrebat dacă a cerut Consiliului Județean permisiunea de a organiza Zilele Municipiului pe faleză, Hogea a zis că NU. Desigur, sub demnitatea lui, după toată povestea cu transferul.

Andaluzia Luca: “De ce nu tot pe faleză? De ce nu în Piața Civică?”

Ca viceprimar, Andaluzia Luca, initial nu știa despre organizarea Zilelor Municipiului pe Lacul Ciuperca. A auzit, din surse. De ce nu pe faleză, ci pe Ciuperca, s-a interesat și a aflat. Primăria, prin primar, nu a solicitat Consiliului Județean închiriere. Care dacă s-ar fi făcut , nu ar fi presupus nicio taxă de închiriere, doar că agenții economici ar fi licitat activitățile de comerț  de acolo cu Consiliul Județean. Andaluzia Luca, viceprimar: “După părerea mea dar și a autorităților de ordine publică, în zona Lac Ciuperca nu prea este un loc propice pentru un eveniment de anvergura Zilelor Municipiului. Iarbă călcată în orășelul copiilor prin montarea de tobogane și alte module de joacă, tarabe pe aleea din vecinătatea bisericii, înspre pădurice teren impropriu pentru corturi, grătare de mici. Și nu în ultimul rând, pentru cei care consumă un pahar în plus, lacul este foarte aproape de scenă, nu este îngrădit, așa cum este pe faleză. Plus că spațiul pentru public este foarte mic, unde va intra atâta lume câtă va veni? Personal, cred că puteam desfășura acest eveniment, cu succes, în Piața Civică, puteam închide temporar str. Unirii, puteam asigura un perimetru  mai elegant și de siguranță pentru cetățeni. Să nu uităm că suntem în anul Centenarului, chiar nu ne putem manifesta altfel decât ca la un bâlci?. Noi, consilierii PSD, vom propune alte locații: Piața Civică sau faleza; nu vom mai încasa noi,Consiliul local, chiria pe tarabe, dar nici nu se pune problema că vom  plăti taxă pentru închiriere. Dacă am fi pus orgoliile deoparte și am fi făcut  ceea ce trebuia, nu ajungeam aici”- declară Andaluzia Luca, viceprimar al municipiului.

Cât de tare se va dovedi Hogea în chestiunea  organizării Zilelor Municipiului, se va vedea în ședința de joi a Consiliului local. Sau altfel spus,în noaptea de 16 august, vom vedea artificiile din mijlocul lacului Ciuperca sau tot din suburbia Tudor?

N.A.

+ There are no comments

Add yours