Mediul online (cu poze, filmulețe) mustește de apele pluviale de prin zona Piața Nouă din municipiu. Încă nerezolvate. Cu o ploaie înainte, poze și filmulețe cu nemiluita din zona sens giratoriu Delta, cu mașini plutind și întreceri de caiace. Încă se lucra acolo. După ploaia de astăzi, mucles! „Reporterii” de teren s-au mișcat rapid de la H Delta spre Piața Nouă, unde curgeau râuri. Încă se lucrează în acea zonă. Dar să vedem următoarea ploaie ce ne mai aduce!

         Țeapăăăă! Cârcotașii au cumpărat caiace degeaba! S-a furat apa!

Ce spune primarul Ștefan Ilie:

„Ploaia torențială de astăzi a fost o bună probă pentru sistemul de preluare a apelor pluviale realizat până în prezent. Judecând după cantitatea de apă acumulată în zona Piața Nouă, am fi avut, cu siguranță, parte de inundații și la hotelul Delta”.

De ce inundații, încă, în Piața Nouă?!

„Apa acumulată în zona Piața Nouă – Hotel Europolis provine de pe străzile IL Caragiale și Corneliu Gavrilov, care, deocamdată, nu beneficiază de conducte de preluare a apelor pluviale. În cadrul lucrărilor imediat următoare de pe aceste străzi am prevăzut sisteme separate pentru apele pluviale. Acestea vor dirija apa într-un canal colector, pentru ca apoi să fie evacuate, fără a mai avea inundații nici în aceste zone. De asemenea, s-a putut vedea că pe strada Păcii, între strada Mică și str. Dobrogeanu Gherea nu am avut apă pluvială, inundația venind exclusiv dinspre str. Gavrilov Corneliu. Deocamdată, apa provenită de pe această stradă este colectată de canalizarea menajeră, care nu face față unui debit mare. Din fericire, lucrurile se vor schimba, deși unii s-au grăbit să semnaleze în mediul online apa acumulată în zona Piața Nouă”- explică edilul.

Sigur că la miștouri ne pricepem toți. La scoaterea din trecut a acestui oraș și așezarea lui între orașele civilizate, mai este de discutat!

N.A.

 

+ There are no comments

Add yours