Astăzi, în jurul orei 11:30, Dispeceratul integrat ISU – SAJ – SMURD a fost anunțat despre o viitură pe drumul național 22 D pe raza localității Horia care a surprins mai multe autoturisme. La fața locului au fost direcționate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea o autospecială de transport victime multiple și o autospecială pentru descarcerare iar din cadrul Secției de Pompieri Măcin două autospeciale cu un total de 29 de subofițeri și 3 ofițeri.
În timpul misiunii au fost recuperate de către pompierii tulceni 10 persoane din care 4 au fost evacuate dintr-un autoturism luat de viitură și blocat într-un copac, trei persoane care s-au refugiat pe un mal de pământ, două persoane care s-au refugiat pe marginea drumului într-o zonă puțin mai înaltă, iar o a 10-a persoană identificată de către echipa de căutare salvare.Toate persoanele au fost preluate în siguranță și duse la primăria din localitate.
În sprijinul pompierilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență Delta al județului au intervenit și reprezentanții primăriei Horia, IPJ TULCEA și echipaje de la Drumurile Naționale.
Comunicat ISU
+ There are no comments
Add yours