Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, prefectul județului, Alexandru Dan Munteanu și primarul municipiului, Ștefan Ilie, s-au întâlnit astăzi cu E.S. Ihor Prokopchuk, ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în România.
La Consiliul Județean, președintele Horia Teodorescu a vorbit despre parteneriatul româno-ucrainean, dar și despre susținerea autorităților române față de demersurile Ucrainei de a rezista ofensivei rusești.
„Dacă dau puțin timpul înapoi și mă gândesc la relațiile pe care administrația județeană le-a avut cu prietenii noștri din Ucraina, și mă refer în special la Regiunea Odesa și orașul Izmail, putem spune că am avut, de-a lungul mandatului meu, relații foarte bune. Este vorba de parteneriate pe fonduri transfrontaliere, fonduri europene, o relaționare extraordinară cu primarul din Izmail și administrația din Odesa. Cred că suntem regiunea care a atras cele mai multe fonduri europene la nivel transfrontalier, de-a lungul graniței României, deci a fost o colaborare benefică pentru ambele părți. De asemenea, vreau să vă asigur de compasiunea noastră față de tot ceea ce se întâmplă în Ucraina în momentul de față. Suntem susținătorii Ucrainei în tot acest război nedrept pe care Rusia l-a provocat. Fiind foarte aproape de conflict, mai ales în ultimele zile când conflictul s-a apropiat de România, chiar trăim și noi o parte din durerile și necazurile părții ucrainene. Eu cred că acest război va avea un singur câștigător, respectiv Ucraina, pentru care este un război al dreptății, al poporului ucrainean pentru viitorul său“- a transmis președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
E.S. Ihor Prokopchuk, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în România: „Sunt la curent cu toată asistența pe care ați asigurat-o refugiaților care fugeau din țara războiului, astfel că profit de această ocazie pentru a vă mulțumi pentru asistența acordată. De asemenea, îmi exprim speranța că românii, respectiv tulcenii, vor rămâne alături de ucraineni cât este necesar. În acest sens, insist asupra faptului că războiul continuă, zilnic sunt bombardate regiuni din Ucraina. Sigur sunteți conștienți de ce se întâmplă, cred că ați și auzit ce se întâmplă, întrucât săptămâna trecută a fost bombardat Izmailul. Războiul nu este izolat, este foarte aproape de dumneavoastră, de lume. Nu este doar un război al Ucrainei, ci se referă la valori democratice fundamentale pe care noi le apărăm. Am demonstrat, în acest timp, că forțele armate ucrainene se pot apăra, dar avem nevoie, în continuare, de sprijin internațional“- a transmis, în cadrul întrevederii, E.S. Ihor Prokopchuk.
Prefectul Alexandru Dan Munteanu a insistat asupra faptului că județul Tulcea a fost mai „aproape“ de prietenii ucraineni nu numai ca urmare a proximității spațiale, cât și a relațiilor create între zonele similare din cele două state. „La Tulcea se vede acest război mai bine decât oriunde, iar acest lucru se datorează atât relațiilor formale, interinstituționale, cât și a celor interpersonale create în ultimii ani“- a transmis prefectul Munteanu.
La Primărie, despre rezultatul primei vizite a ambasadorului Ucrainei, Ihor Prokopchuk, în municipiul Tulcea, primarul Ștefan Ilie:(…) „Am fost plăcut impresionați de faptul că E.S. Domnul Prokopchuk cunoștea sprijinul imens pe care locuitorii și autoritățile municipiului l-au acordat poporului ucrainian în momentele grele, odată cu declanșarea agresiunii Rusiei în Ucraina și pe care îl acordă și acum, mulțumindu-ne în mod deosebit pentru suportul dat copiilor ucrainieni în educație și felicitând angajații primăriei, vorbitori de limbă ucraineană, pentru comunicarea eficientă cu cetățenii ucraineni care solicită informații. La rândul nostru, am condamnat războiul și mai ales încercările propagandiste de a da agresiunii justificare, prin exploatarea cazurilor izolate, subliniind că noi, locuitorii orașului Tulcea, înțelegem consecințele devastatoare ale unui război și că trebuie să ne opunem acțiunilor care ne amenință democrația. Deoarece și comerțul cu cereale din Ucraina, care afectează infrastructura rutieră a județului și a municipiului, oferă propagandei o armă puternică, am solicitat domnului ambasador Ihor PROKOPCHUK să militeze alături de noi pentru finanțarea Drumurilor de legătură expres și a Centurii municipiului Tulcea, care ar consolida legăturile economice și valorile democratice în comunitatea noastră și în regiune. Primăria Municipiului Tulcea folosește acest prilej pentru a-și reafirma solidaritatea și susținerea față de poporul ucrainean”- scrie pe pagina personală de facebook primarul municipiului.
ES Ihor Prokopchuk, ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în România a rămas plăcut impresionat de modul cum autoritățile tulcene reușesc să colaboreze pentru sprijinul poporului ucrainean vecin, greu încercat.
N.A.
+ There are no comments
Add yours