Concluziile finale le-a prezentat vineri, într-o conferință de presă, Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean. În principal, cu ultimele două variante ale viitorului drum expres Brăila-Tulcea, respectiv tronsonul Jijila-Cataloi. Dezbaterea publică a avut loc joi, 24 august și a beneficiat de prezența reprezentanților Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere și ai proiectantului, fiind prezente și primarii localităților tranzitate dar și toate instituțiile al căror aviz este necesar pentru realizarea acestei investiții.
„Pentru că sunt unii oameni care se pronunță fără a avea nimic de a face cu istoria unor investiții care se derulează în Tulcea, respectiv pleacă la Bruxelles să facă lobby pentru drumul expres, vreau să precizez că nu mai poți să faci lobby la Bruxelles, pentru că toate investiția este în ograda Ministerului Transporturilor și aici este nevoie de grăbirea lucrurilor. Aceste drumuri expres fac parte din Masterplanul de transport al României, realizat în perioada 2012-2016, pe vremea primului ministru Victor Ponta. Atunci a fost marea bătălie pentru susținerea necesității introducerii în acest masterplan a drumului expres și a podului când, la solicitarea mea, au fost întocmite documente de susținere, semnate de toți președinții de consilii județene vecine.
Acum cu toții trebuie să ne unim forțele pentru a face lobby la Ministerul Transporturilor pentru prioritizarea acestei investiții și mă refer la studiul de fezabilitate și proiectul tehnic. Am discutat cu domnul ministru al Transporturilor, căruia i-am spus că drumul expres de la pod spre Tulcea și Constanța trebuie să capete prioritate zero, în condițiile în care suntem sufocați mai ales pe tronsonul Două Cantoane-Constanța, precum și pe descărcarea de la podul peste Dunăre. Am reușit să obținem avizarea de la Jaspers și mă bucur că am avut această întâlnire pe tema drumului expres. Aș fi foarte bucuros ca în toamna anului viitor să avem studiul de fezabilitate finalizat, conform asigurărilor date de reprezentanții CNAIR și ai proiectantului. Cred că toate investițiile realizate până în momentul de față, la care se adaugă și acest proiect al drumului expres, vor face ca județul Tulcea să capete, din punct de vedere al infrastructurii, atractivitate pentru investitori, una dintre sursele importante de dezvoltare în zonă. Să dea Dumnezeu să finalizăm și acest drum expres, așa cum am finalizat podul, astfel încât să îndeplinim cerințele Strategiei de conectivitate pentru dezvoltarea județului“- a declarat președintele Horia Teodorescu.
Drumul expres Jijila-Cataloi va avea o lungime de 65 km, cu noduri de descărcare care asigură legătura cu infrastructura adiacentă podului suspendat peste Dunăre, precum și cu viitorul drum expres Tulcea-Constanța, în dreptul localității Cataloi. De asemenea, mai există trei noduri intermediare la Isaccea, între Luncavița și Văcăreni și în zona Telița. Dezvoltarea este cvasiparalelă cu DN 22, fiind prevăzute și două parcări de scurtă durată și două spații de servicii.
Aspecte semnalate de primari
- Între Jijila și Garvăn, conductă de distribuție a gazelor naturale
- Proiect de modernizare și extindere sistem de apă potabilă în satele Garvăn și Jijila, plus un bazin de colectarea apei
- Între Garvăn și Văcăreni, conducta de aducțiune apă potabilă de la puț către alt rezervor
- Este necesară relocarea utilităților
- Rețele de 400 și de 750 la Transelectrica, stația de la Isaccea
- Stația de epurare de la Văcăreni a operatorului Aquaserv
- Accesul din localitate spre trerenurile agricole nu va fi întrerupt, toate imobilele care sunt pe drumul expres vor avea legături la drumurile relocate prin pasaje supra/subterane
- Puțuri în zona de baltă a Luncaviței, toate aducțiunile de apă pleacă din zona de baltă
- Descărcarea de la Isaccea corelată cu studiul de fezabilitate pentru drumul de acces Vamă
- Conductele magistrale de gaz care pleacă spre Constanța și Brăila din zona Isaccea
- Evitarea viilor de la Niculițel
- Nodul de la intersecția cu Telița – vii nou create – posibilitatea exproprierii pentru cauză de utilitate publică, fiind un obiectiv strategic („nu putem să ne oprim la orice butuc de vie“)
- Ferma romană cercetată parțial de Victor Baumann, care va trebui cercetată în întregime – posibilă variație de traseu
- Necesitatea consultării instituțiilor care gestionează patrimoniul cultural al zonei
- Poligonul de tragere din zona Cataloi, consultarea Garnizoanei, zona de siguranță de 4 km de la latura acestui poligon
- Panouri fonoabsorbante pentru distanțe mai mici de 400 de metri de localități
Mai spunea Horia Teodorescu: „Aș fi tare bucuros dacă am putea spune că în anul 2024 vom avea și proiectul tehnic gata. Voi urmări derularea evenimentelor îndeaproape și vom asigura tot sprijinul necesar în acest sens, ținând cont de importanța vitală pentru Dobrogea a acestui coridor de transport”.
N.A.
+ There are no comments
Add yours