Conducerea Consiliului Județean a participat luni, 20 august, la conferința de lansare a proiectului „Modernizare infrastructură de transport regional pe traseul Niculițel și Turda-Sarichioi”, cofinanţat din Fonduri Structurale prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 6: „Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională”, Prioritatea de investiții 6.1: „Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale” – zona ITI Delta Dunării.
„ Din punct de vedere al importanței și poziției strategice, eu îl văd ca unul dintre cele mai importante drumuri județene, pentru că leagă cele două drumuri naționale, respectiv cel care vine la Tulcea dinspre Galați-Brăila cu drumul care leagă Tulcea de Constanța. Iată că am ajuns la momentul în care acest drum dorit de toți cei din localitățile din zonă va fi modernizat“, a declarat președintele Horia Teodorescu.
Obiectivul general al proiectului îl constituie creșterea gradului de accesibilitate a zonelor rurale situate în proximitatea coridorului TEN-T (Constanța – Tulcea – Brăila – Galați) prin modernizarea traseului Niculițel până la limita comunei Valea Teilor și Turda – Sarichioi. Întregul drum de la Niculițel până la Sarichioi va fi modernizat, având două surse de finanțare, diferența pe traseul Valea Teilor-Turda având o sursă de finanțare în afara zonei ITI Delta Dunării.
Valoarea totală a proiectului este de 76.416.925,56 lei, din care valoarea sumei nerambursabile este de 74.783.290,85 lei.
Consiliul Județean este lider de proiect, în parteneriat cu alte unităţi administrativ-teritoriale, respectiv: Orașul Babadag, Comuna Mihai Bravu, Comuna Sarichioi și Comuna Niculițel.
Comunicat de presă
+ There are no comments
Add yours