Astăzi după-amiază, polițiștii tulceni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, între localitățile Izvoarele și Horia. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului a reieșit faptul că un bărbat, în timp ce conducea un auto din direcția localității Horia către localitatea Izvoarele, ar fi intrat în coliziune față-spate cu un tractor care circula în aceeași direcție de deplasare, ambele vehicule părăsind partea carosabilă.
In urma impactului a rezultat vătămarea conducătorului tractorului, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Ambii conducători dețineau permise de conducere valabile și nu se aflau sub influența alcoolului.

Comunicat IPJ

PS. Curioasă coliziune spate-față în timp ce tractorul avea în spate o greblă (?!)

+ There are no comments

Add yours