Într-o lume din ce în ce mai conectată la mediul online, fraudele informatice sunt tot mai prezente.  Atacuri de tip phishing, fraude cu investiții sau înșelăciuni în urma unor cumpărături online sunt doar câteva dintre infracțiunile întâlnite inclusiv în județul Tulcea.  
Tot mai multe persoane cad în capcana persoanelor specializate în infracțiuni informatice, modurile de operare folosite de aceștia pentru golirea conturilor bancare fiind din ce în ce mai diversificate, motiv pentru care Inspectoratul de Poliție al Județului Tulcea – Serviciul de Investigații Criminale, derulează o campanie de informare a cetățenilor.
Ascunzându-se în spatele unor postări fictive, privind obținerea unor însemnate câștiguri rapide, asociind în acest sens fotografii ale unor celebrități, infractorii profită de lipsa unor cunoştinţe în domeniul informatic a persoanelor vătămate, inițial pentru a le câștiga încrederea și a le convinge pe acestea să instaleze aplicații informatice de control la distanță, pentru ca mai apoi să obțină datele cardurilor bancare și fotografii ale actelor de identitate. În cele din urmă, autorii golesc conturile bancare aparținând persoanelor vătămate sau chiar obțin credite online, pe care și le însușesc în scurt timp.
De asemenea, Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Tulcea solicită cetățenilor să acorde o mare atenție la vânzările și cumpărările online! Nu introduceți pe niciun link datele cardului pentru a primi bani! E o capcană! Pentru că niciodată nu e nevoie de datele cardului pentru a accepta o plată!
În județul Tulcea au fost înregistrate sesizări din partea cetățenilor, privind primirea unor e-mail-uri sau mesaje prin rețelele de socializare, la care în aparență era atașată sigla unor unități bancare sau ale unor instituții de aplicare a legii, prin care se solicita actualizarea datelor bancare. În acest sens, vă rugăm să acordați o atenție sporită acestor tipuri de mesaje și indiferent de calitatea pe care și-o atribuie expeditorul, să nu divulgați datele cardului bancar și nici fotografii ale actului de identitate.
– Actualizarea datelor bancare nu se face pe rețelele de socializare sau prin e-mail!
– Ai grijă de banii din contul tău bancar! 
– Datele cardului bancar și ale actelor de identitate nu sunt pentru oricine! 
– Tranzacționarea de criptomonedă și acțiuni la bursă, fără cunoștințe de specialitate, nu generează câștiguri rapide! 
– Nu instalați softuri prin care să permiteți altora să vă controleze aplicațiile bancare!
Comunicat IPJ

+ There are no comments

Add yours