- Este un solid manifest de centru-dreapta. Prin PNL, românii vor fi reprezentați în cea mai mare familie europeană, cu cele mai bune soluții de centru-dreapta.
- Prioritățile popularilor europeni sunt exact preocupările românilor:
siguranța economică, încurajarea antreprenorilor și inițiativei private, promovarea produselor proprii;
siguranțaîn fața amenințărilor străine;
siguranța în comunități și în societate, protejarea familiilor, politici împotriva violenței și abuzurilor.
Cele mai importante 3 idei din Manifest:
- Manifestul susține explicit intrarea deplină a României în Schengen cât mai curând.
- Prevede crearea unui Comisar pe Securitate și Apărare și a unui Comisar pentru IMM-uri
- Plan pentru a face Uniunea competitivă, susține fermierii, antreprenorii și tinerii
Manifestul susține explicit intrarea deplină a României în Schengen cât mai curând.
„Avem nevoie de admiterea deplină în Schengen a României și Bulgariei, ridicând nu doar controalele aeriene și navale, ci și pe cele la granițele terestre, cât mai curând posibil. Trebuie să reparăm actualul Spațiu Schengen nefuncțional, în special continuând să întărim protecția granițelor externe ale UE și prevenind migrația ilegală înspre Europa, pentru a realiza un Spațiu Schengen complet și sigur fără control la granițele interne.”
Securitate, apărare, siguranța în fața amenințărilor externe
Nu există libertate fără securitate. Europa își protejează cetățenii. Europa trebuie să se protejeze. 3 pași pentru apărarea europeană:
- Creșterea bazei industriale de apărare prin mai multe investiții.
- Stabilirea unui Comisar al Securității și Apărării.
- Obiectivul de termen lung: o adevărată Uniune de Apărare Europeană, cu forțe integrate terestre, navale, aeriene și cyber. Acestea ar complementa armatele naționale, aliniate cu modelul noii forțe NATO, cu capacitate de răspuns rapid și disponibilă imediat.
Siguranța economică, o Europă competitivă
Economia socială de piață este invenția noastră, a popularilor. Vrem o Europă prietenoasă în materie de taxe și care sprijină afacerile.
- PPE susține o Strategie de Competitivitate pentru Europa pentru a relansa spiritul antreprenorial.
- Un comisar european responsabil exclusiv pentru IMM-uri, cu rolul de a reduce birocrația.
- Trebuie să sprijinim fermierii, antreprenorii mici și mijlocii, producătorii de pește.
- Am transformat agenda climatică într-una economică. Europa va fi primul continent neutru climatic până în 2050.
- Definim un plan strategic „Made in Europe 2030”, urmând exemplul SUA.
- Zonele rurale, nu sunt periferia ci inima Uniunii Europene.
Siguranță socială, în comunități, pentru familii și copii, fiecare persoana să se simtă în siguranță
- PPE este orientat către cetățeni, sprijină familiile, promovează egalitatea de gen, solidaritatea între generații.
- Vrem ca femeile să trăiască fără frica de violență, sa stopam traficul de persoane, una din două femei a experimentat hărțuire.
- Siguranță online și offline, protejarea copiilor de abuzuri, cyberbullying.PPE are unplan de acțiune împotriva abuzului copiilor, exploatării, amenințărilor și bullying inclusiv online.
Politicile de mediu merg împreună cu cele economice și sociale. Fără economie competitivă nu pot exista politici de mediu sustenabile.
- Păstrăm ținta de reducere cu 55% a emisiilor de carbon și obiectivul neutralității climatice până în 2050.Inginerii, nu politicienii, împreună cu piața, trebuie să decidă care sunt cele mai bune tehnologii pentru a obține neutralitatea carbonului.
Transformăm „braindrain” în „braingain”. Plan de acțiune pentru întreaga Europă care oferă tinerilor șansa de a se întoarce din străinătate și din interiorul Europei în țările de origine, prin politici economice, de coeziune și inovare.
- UE trebuie să fie o forță în Inteligența Artificială, nu prin îngrădire sau supra-reglementare, ci prin sprijinul cercetării, dezvoltării de aplicații, respectarea de standarde etice. PPE are un plan în 5 puncte prin extinderea rețelei digitale europene în Uniune pentru 5G și 6G.
- Vrem să dublăm bugetul pentru cercetare al UE pentru perioada 2024-2027, cu o țintă de 4% din PIB-ul european pentru cercetare și inovare până în 2030.
Investim în tineri și în educație
- Extinderea Programului „Erasmus+”, în special pentru studenții și tinerii din mediul rural.
- Întărirea Programului „DiscoverEU” astfel încât fiecare tânăr să aibă șansa de a călători gratuit în Europa la împlinirea vârstei de 18 ani.
PPE luptă pentru prezervarea democrației, tradițiilor, bogăției culturale și diversității. PPE este cel mai mare apărător al domniei legii. PPE are o strategie pentru extinderea UE cu Ucraina, Moldova, Georgia, Balcanii de Vest.
Michael Gudu, deputat PNL Tulcea
+ There are no comments
Add yours