Cupa Satelor este o competiție națională organizată de Federația Română de Fotbal cu sprijinul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, dedicată tinerilor practicanți ai fotbalului din mediul rural. Echipele participante reprezintă satele și comunele din România.
Obiectivele strategice ale acestui proiect sunt:
-Configurarea fotbalului ca vector social în comunitățile rurale și întărirea legăturii fotbal – comunitate,
-Promovarea fotbalului în mediul rural și creșterea atractivității acestuia în satele și comunele din România,
-Descoperirea tinerelor talente fotbalistice din zone rurale,
-Creșterea numărului de practicanți ai fotbalului prin implicarea copiilor din mediul rural într-o competiție națională.
Asociațiile Județene de Fotbal (AJF) organizează faza locală-județeană a competiției. Federația Română de Fotbal (FRF) organizează prin Departamentul Dezvoltare Fotbalistică fazele regioanele și naționale ale competiției. In aceasta noua competitie s-au inscris: Luncavita, Hamcearca, Casmicea, Frecatei, Chilia Veche, Sarichioi, Baia, Jijila, Topolog, Ceamurlia de Jos, Bestepe, Daeni, Jurilovca.
Participă echipele de copii (născuți după 01.01.2006 – U13) ale satelor și comunelor din România. O comună poate participa cu mai multe echipe.
Echipele participante sunt obligate să respecte în totalitate următoarele prevederi:
• Jucătorii sa aibă domiciliul în localitatea care se înscrie în competiție.
• Înscrierea se face pe baza formularului de înscriere vizat de primărie.
• La formularul de înscriere vor fi atașate copii după certificatele de naștere ale jucătorilor înscriși.
• Toti jucătorii au obligația prezentării vizei de apt medical pentru efort.
• Jucătorii vor trebui să prezinte în ziua meciului carnetul de elev vizat la zi.
Au drept de joc în ”Cupa Satelor la Fotbal” ediția 2018 – 2019 jucătorii născuți în anul 2006 și mai tineri și maximum 3 jucătoare (fete) născute în anul 2004 și mai tinere
Echipele vor fi impartite in grupe, se va juca stil turneu, fiecare cu fiecare. Toate echipele dintr-o grupă vor gazdui o etapă. Câștigătoarele grupelor se vor întâlni într-un turneu final pentru desemnarea câștigătoarei județene.
Cheltuielile de arbitraj vor fi suportate de catre AJF Tulcea, aceasta fiind decizia Comitetului Executiv al forului fotbalistic judetean, la propunerea presedintelui Petre Badea.
Iris IONESCU
+ There are no comments
Add yours