Arestați la domiciliu și sub control judiciar, trimiși în judecată pentru loviri, viol și evadare în formă continuată

1.Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului S.A.R., pentru săvârșirea în concurs și în timp ce se afla în arest la domiciliu, a infracțiunilor de loviri sau alte violențe, viol și evadare în formă continuată. Probatoriul administrat în cauză arelevat faptul că inculpatul S.A.R., aflat în arest la domiciliul său din loc. Mahmudia,în perioada ianuarie-martie 2024, în care a conviețuit cu o minoră în vârstă de 15 ani, a întreținut relații sexuale consimțite de minoră, că și-a agresat fizic partenera pe fondul tensionării relației iar în perioada 20-23.03.2024, inculpatul și-a încălcat în repetate rânduri și obligația de a nu-și părăsi domiciliul, fără a avea acordul autorităților și a părăsit locuința pentru a o determina pe fosta iubită să reia relația amoroasă.

2.De asemenea, în urma finalizării urmăririi penale, procurorii din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea au dispus trimiterea în judecată și a inculpatului major B.I., aflat sub măsura controlului judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de viol întrucât, probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că prin intermediul unei rețele de socializare inculpatul B.I a abordat-o și cunoscut-o pe persoana vătămată, minoră în vârstă de 15 ani iar în cursul lunii februarie 2024 la domiciliul inculpatului, B.I. a întreținut cu minora, în vârstă de 15 ani, raporturi sexuale consimțite de aceasta.
Ambele cauze penale au fost trimise spre competentă soluţionare la Judecătoria Tulcea.

Se impune precizarea că urmare a modificărilor aduse dispozițiilor Codului Penal, începând cu data de 01.01.2024, raportul/ actul sexual, comis de un major cu un minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani ( chiar dacă raportul/actul sexual este consimțit de minor) constituie infracțiunea de ,, Viol săvârșit asupra unui minor,, și se pedepsește cu închisoarea de la 7 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
Totodată, precizăm că această etapă procesuală reprezintă conform codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi sesizarea instanţei de judecată, situaţie care însă nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Dan Stepanencu, prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea

și purtător de cuvânt

+ There are no comments

Add yours