Ce lovitură la Zalău/ Dream Team CSS Tulcea a ieșit campioană națională la volei Speranțe (U15)

“Proorocul” Buru a ghicit ceea ce prevestea dinaintea turneului final de la Zalău (15-19 mai), ba chiar mai mult: nu numai că va juca finala cu CSM București, dar a și câștigat-o, la modul categoric! Duminică, de la ora 12,00, în finala mare, Dream Team Tulcea- CSM București 3-0 (25-13, 25-22, 25-17) și astfel Dream Team CSS Tulcea câștigă titlul de campioană națională a Campionatului Național de Volei, masculin, categoria Speranțe (U15), ediția 2023-2024. Un succes uriaș pentru acești copii, pentru acest club, pentru municipiul nostru! După un parcurs formidabil în seria A unde tulcenii au trecut de CSS Zalău cu 3-2, de CSS Bacău cu 3-0, și de LAPI Dej cu 3-0, ocupând locul I în seria A, cu 8 puncte. Din seria A s-au calificat în semifinale CSS Tulcea și CSS Zalău. Din seria B s-au calificat în semifinale CSM București și CSS Nicu Gane Fălticeni. Sâmbătă, în prima semifinală, CSS Tulcea- Nicu Gane Fălticeni 3-0, iar în cealaltă semifinală, CSM București- CSS Zalău 3- 0.

În ordine, podiumul a fost ocupat de: 1. Dream Team Tulcea 2. CSM București 3. Nicu Gane Fălticeni

Antrenorul Constantin Burungiu despre această mare izbândă a voleiului tulcean juvenil: „Doar ce s-a încheiat Finala Campionatului Național de Volei,  Speranțe, masculin, 13-14 ani. Echipa CSS Tulcea a reușit din nou mare performanță și a ieșit Campioană Națională! Când am plecat în această călătorie, în septembrie, nu credeam că o să ajungem aici. Visam, îmi imaginam, dar în viață realitatea este alta. Ce m-a făcut să-mi schimb gândirea, au fost copiii mei! Așa de încrezători, se înțeleg foarte bine, o adevărată familie! Le mulțumesc foarte mult pentrut tot! A fost o călătorie interesantă. MVP-ul turneului a fost desemnat Panait Mario Eduard, component la loturile naționale Under 16 și Under 18. Mai avem câțiva copii care vor merge la loturi naționale, precum Burcă Hugo, Josan Matei, Grigore Andrei, Parmac Octavian, Danilov Rareș, Voicu Mario. Încă o dată felicit pe acești copii minunați, capabili de asemenea performanțe!”– a declarat Burungiu după festivitatea de premiere.

Campionii 2024: Sârbu Adrian, Josan Matei, Danilov Rareș, Popa Mihai, Dumitru Sterian, Mere Alexandru, Voicu Mario, Panait Eduard, Parmac Octavian, Mihăiță Nicolas, Burcă Hugo, Dumitrache Matei, și Burungiu Patrick, Mina Nane (libero).

Eduard Panait a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului.

Component al Naționalelor U16 și U18

 

 

 

Felicitări maxime, copii! Felicitări echipei tehnice! Felicitări CSS, catedra de volei!

Acum e rândul copiilor lui Vali Nechifor de la Minivolei să arate ce știu/pot la turneul lor final din 22-26 mai. De pe acum, multă baftă!

N.A.

+ There are no comments

Add yours