Michael Gudu:”PNL susține cota unică. Credem că acest sistem de impozitare este unul benefic pentru România”

 

  • Pentru a menține acest sistem de impozitare, PNL a depus o inițiativă legislativă de protejare a cotei unice. Propunerea legislativă depusă de senatorul PNL Alexandru Nazare și susținută de 38 de senatori și deputați liberaliprevede menținerea cotei unice de impozitare pentru o perioadă de zece ani. PNL vrea în acest fel să se asigure că actualul sistem fiscal va rămâne nemodificat.
  • Inițiativa legislativă se află pe circuit legislativ la Senat și a fost deja votată de Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital.

Cota unică este expresia unei viziuni pro-cetățean, pro-dezvoltare. Acest sistem de impozitare încurajează oamenii activi, creativi, cu dorință de a munci și a câștiga mai bine.

    • Cota unică îmbină cel mai bine și mai echilibrat atât principiul egalității de tratament (toată lumea contribuie în aceeași proporție, acum 10%, indiferent de mărimea8 veniturilor realizate), cât și principiul echității(în sume absolute, cei care au venituri mai mari au o contribuție la buget mai mare decât cei care au venituri mai mici).
  • Acest sistem de impozitare a avut un efect pozitiv atât pentru economie, cât și pentru societatea românească. Principalele avantaje ale cotei unice, confirmate în timp, sunt:
    • S-a dovedit un sistem simplu, care nu pune poveri birocratice în sarcina contribuabilului.
    • A lăsat mai mulți bani în buzunarele românilor.
    • A dovedit rapid că poate aduce bani chiar mai mulți la buget decât impozitarea progresivăaplicată până în 2004.
  • Introdusă de PNL din 2005, cota unică a fost un real succes. Noul sistem de impozitare a generat venituri mai mari la buget, eliminând o parte din economia grigenerată de impozitarea progresivă.
    • În 2004, ultimul an de impozitare progresivă, colectarea din impozitul pe venit era de 2,9% din PIB, în valoare totală de 7 miliarde de lei.
    • În 2007, încasările din impozitul pe venit au crescut la 3,2%. Creșterea veniturilor la buget prin cota unică a continuat până a ajuns la a constitui o proporție de 3,7% din PIB în 2016, ultimul an cu cota unică de 16%.https://romania.europalibera.org/a/cot%C4%83-unic%C4%83-vs-impozit-progresiv/31555211.html
  • Cota unică înseamnă, așadar, bunăstare pentru cetățeni și dezvoltare pentru economie.
    • Este un sistem fiscal prietenos cu cetățeanul, pentru că e simplu și nu pune poveri birocratice suplimentare.
    • Este un sistem care a întărit clasa de mijloc, a contribuit la accelerarea dezvoltării României și la recuperarea decalajelor față de nucleul statelor dezvoltate din UE.
  • Cota unică nu și-a epuizat nicidecum potențialul de a contribui la consolidarea clasei mijlocii și la creșterea economică peste nivelul altor state din UE.
    • Stimulată de sistemul cotei unice (care nu-i penalizează pe cei cu venituri mai mari), dorința firească a oamenilor de a câștiga mai mult – prin muncă cinstită, inițiative private, creativitate –esteunul dintre cele mai puternice motoare ale accelerării dezvoltării, ale creșterii economice sustenabile, ale inovării.
  • Pentru aceste motive PNL a susținut și apărat cota unică de impozitare. Ne-am opus modificării actualului sistem de impozitare deoarece noi, liberalii, considerăm că el este în continuare unul benefic pentru România. El asigură dezvoltarea accelerată a economiei, recuperarea decalajelor față de alte state UE și creșterea veniturilor oamenilor.

Michael Gudu, deputat PNL Tulcea

 

 

+ There are no comments

Add yours