Accident grav la Partizani. Șoferul care a comis accidentul a fost reținut
În cursul acestei zilei, cinci subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea au intervenit în cazul producerii unui accident rutier cu un autoturism implicat, în care se aflau 3 persoane, în localitatea Partizani. În urma evenimentului o persoană de sex feminin a rămas încarcerată. Pompierii militari au procedat la extragerea victimei, care a fost predată echipajelor de ambulanță aflate la locul evenimentului.
Din păcate, a fost declarat decesul acesteia. O a doua victimă de sex feminin, a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată la o unitate spitalicească. Cea de a treia persoană (sex masculin), respectiv șoferul autoturismului, a fost preluată de un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean, care i-a acordat primul ajutor medical, ulterior fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Tulcea.
Comunicat ISU
Update. Conform IPJ (…)”un bărbat de 47 de ani, ar fi condus un autoturism pe strada Dunării din localitate, a pierdut controlul autoturismului și a intrat în coliziune cu un stâlp din afara părții carosabile. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a arătat o valoare de 0,88 mg/L alcool pur în aerul expirat, de asemenea în urma verificărilor în bazele de date, a reieșit faptul că, bărbatul nu deținea permis de conducere, autoturismul nu era înmatriculat iar numărul de înmatriculare al autovehiculului era fals”.
Update.Ora 21,50. În această seară s-a dispus măsura reținerii conducătorului auto pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea. În cursul zilei de mâine, 23.05.2024, acesta va fi prezentat judecătorului cu propunere de arestare preventivă.
+ There are no comments
Add yours