Doi hoți de cai din Chilia Veche au fost arestați preventiv
În evidenţele Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea a fost înregistrată cauza privind săvârșirea de către inculpații D.D. și M.G. a două fracţiunii de furt calificat.
Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că în seara zile de 15.06.2024, în jurul orelor 21. inculpatul D.D., la solicitarea inculpatului M.G. a sustras un cal de pe raza comunei Chilia Veche iar în aceeași seară, împreună cu inculpatul M.G, a mai sustras un cal de pe str. Nuferilor din aceiași localitate. A doua zi, pe raza municipiului Tulcea inculpații au vândut caii furați unei persoane din comuna Valea Nucarilor însă, urmare a investigațiilor efectuate de organele de poliție judiciară din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală, cele două cabaline furate din Chilia Veche au fost recuperate de la domiciliul cumpărătorului și ulterior restituite persoanelor vătămate.
Întrucât faptele inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică, având în vedere că inculpatul D.D. a săvârșit faptele în stare de recidivă postexecutorie, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea au formulat propunere de arestare preventivă a inculpaților D.D. și M.G., propunere ce a fost însuşită de Judecătorul de drepturi şi libertăți din cadrul Judecătoriei Tulcea iar la data de 19.06.2024 inculpaților le-au fost emise mandate de arestare pe o durată de 30 de zile.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale .
Facem precizarea că măsură luată faţă de inculpați constituie o măsură preventivă , luată conform dispozițiilor codului de procedură penală , care însă nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie .
Dan Stepanencu, prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea și
purttător de cuvânt
+ There are no comments
Add yours