Prefectul Dan Munteanu a participat la o întâlnire cu vice-ambasadorul statului Israel, aflat în vizită la Tulcea
Prefectul județului Tulcea, Alexandru Dan Munteanu, a participat, astăzi, la o întâlnire cu vice-ambasadorul Israel în România, Excelența Sa Rami Teplitskiy. La întâlnire au mai participat deputatul Mirela Furtună, vicepreședintele Consiliului Județean, Mihai Huleni și Solomon Faimblat, reprezentantul comunității evreiești din Tulcea.
În alocuțiunea sa, domnul Rami Teplitskiy, vice-ambasadorul Statului Israel în România a arătat:
„Am vizitat Delta Dunării, este ceva fenomenal, am călătorit în multe țări, dar ceva ca în Deltă nu am văzut nicăieri. Aveți foarte mult potențial și sper să putem dezvolta acest potențial. Cred că avem un mare potențial pentru turismul israelian în zona dumneavoastră. Estimăm că undeva între șase sute de mii și un milion de israelieni au o persoană în arborele genealogic care are origini românești. Acești oameni vor să vină să vadă de unde vin originile lor. În zona dumneavoastră există un patrimoniu evreiesc foarte important. Dar potențialul turistic cel mai mare nu este încă dezvoltat foarte bine. Israelienii călătoresc foarte mult, nu pot călători foarte mult la vecini, dar călătoresc foarte mult în Europa. Cred că dacă Tulcea și Delta Dunării vor știi să se poziționeze corect, cu ajutorul ambasadei, al tour-operatorilor din Israel, am putea să creăm condițiile pentru călătorie în această zonă și chiar se poate crea un potențial turistic foarte mare. Îl avem alături de noi pe reprezentantul comunității evreiești din Tulcea, domnul Solomon Faimblat. Chiar dacă comunitatea este foarte mică, este o cameră cu lumina aprinsă, și cred că este în beneficiul ambelor părți că aveți o comunitate care se prezintă în acest mod frumos la Tulcea”-a declarat E.S. domnul Rami Teplitskiy, vice-ambasadorul statului Israel în România.
„În calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu, vă adresez urările noastre de bun venit și am convingerea că relațiile bilaterale dintre statele pe care le reprezentăm se vor dezvolta durabil în continuare”- a declarat, în cadrul întâlnirii, prefectul Alexandru Dan Munteanu.
+ There are no comments
Add yours