„Drogurile distrug viața”- conferință cu tinerii din Tulcea a dr. Radu Țincu, șeful secției de Toxicologie din România
A doua parte a întâlnirii de astăzi, de la Taetrul Jean Bart, a fost dedicată unei sesiuni de întrebări și răspunsuri. Pubicul a fost foarte activ, sesiunea luând forma unui dialog sincer și direct între tinerii din sală și invitat.
Mulți dintre cei prezenți au primit exemplare din cartea domnului Țincu, „Învinge dependența. Ghid de înțelegere, prevenție și recuperare”. Cărțile au fost oferite cu generozitate de Medysee – Clinică Medicală de Recuperare Integrată.
La eveniment au luat parte și cadre didactice, reprezentanți din partea Spitalului Județan, Poliția Locală, IJP Tulcea, DSP. Succesul acestei ediții, dar mai ales necesitatea combaterii fenomenului, a generat ideea organizării unei noi conferințe. De această dată, întâlnirea îi va viza pe părinți – așa cum a subliniat invitatul, marea majoritate a părinților nu cunosc, de fapt, nimic despre droguri, prin urmare neavând pe ce baze să își educe copii.
”Drogurile distrug viața” este un eveniment inițiat de Spitalul Clinic de Urgență București, alături de Primăria Municipiului Tulcea și Consiliul Județean Tulcea, organizat împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Tulcea.
Prof. univ. dr. Radu Țincu are dublă specializare, ATI și toxicologie, este coordonatorul disciplinei Toxicologie Clinică din cadrul Universității de Medicină si Farmacie Carol Davila din București. Din anul 2023 este expert european în cadrul Agenției Europene EUDA care analizează efectele consumului de droguri și modul în care adicțiile pot afecta sănătatea individului.
+ There are no comments
Add yours