Fără cusur ziua întâi, luni 12 noiembrie și la superlativ despre artiștii  constănțeni de la Teatrul Național de Operă și Balet  „Oleg Danovski” din Constanța, care ne-au încântat, între secțiuni. Nu vedem în fiecare zi spectacol de operă și balet, muzică simfonică, la Tulcea, cum am văzut în cele două seri de Gala 100- Oameni pentru Tulcea, Oameni pentru România. Și o altă surpriză, cu totul și cu totul plăcută, care a spart niște tipare. Amfitrionii Galei 100, de regulă cu EL și EA, au fost înlocuiți cu EL și EL, după o idee semnată Ștefan Coman. Cu doi ziariști foarte buni, Dan Arhire și Petru Țincoca, care iată, au arătat că pot fi și doi actori foarte buni, doi prezentatori de eveniment de asemenea avergură, cu prestanță excelentă. Felicitări! În ziua a doua a Galei 100,însă, ceva s-a întâmplat. Taman la Gala unde era prezent și fostul Președinte al României, Emil Constantinescu, taman când domnia sa a luat cuvântul, nu mai funcționau microfoanele. Acustica sălii a mai salvat câte ceva, suficient să se mai audă ceva, dar scevențele cu microfonul au devenit de-a dreptul jenante ba la intervenția lui Horia Teodorescu, ba a lui Arhire, ba a lui Țincoca, oricum prezentatorii s-au înțeles din priviri care cum să apuce microfonul funcțional; care nu se știa, e ăla din stânga, e ăla din dreapta sau e ăla din centru? Și fâșâit la greu… Și toate astea, chestii de bruiaj, cu prezența în sală a domnului Cătălin Țibuleac. Posibil așa ceva…?

+ There are no comments

Add yours