Dintre toate județele afectate de pesta porcină africană, județul nostru a fost cel mai tare afectat: jumătate din numărul de focare la nivel național s-au constatat la Tulcea. Conform unui comunicat ANSVSA privind situația evoluției focarelor PPA, pe județe, Tulcea figurează cu 572 de focare din care 5 focare la exploatații comerciale și un focar la o exploatație de tip A și 100 de cazuri la mistreți. Față de această situație constatată la Tulcea, statul a plătit despăgubiri pentru 1.162 de exploatații dintr-un total de 1.174, în valoare de 46.564.960 lei.
La ultima ședință de Colegiu Prefectural, din decembrie 2018, subprefectul Corvin Bangu atrăgea atenția că Starea de Alertă privind PPA nu a fost ridicată, prin urmare a cerut autorităților sanitar-veterinare, în special, să continue cu măsurile de eradicare a acestei boli, iar populației să respecte măsurile instituite. Tot atunci, dr. Marian Avram, director Direcția Sănătate Animală din DJSV, spunea că dacă în privința combaterii bolii totul ar decurge normal, conform cu legislația națională și europeană, este posibil să terminăm cu boala la Tulcea la jumătatea lui 2019, dar Comisia Europeană așteaptă ca România să o eradicheze în 4-5 ani. Mai spunea Marian Avram că nu există cale de întoarcere sau jumătăți de măsură la stingerea acestei boli, altfel o permanentizăm.
La orizont se arată alte două pericole: gripa aviară (apărută la două ferme de păsări în Bulgaria) și pesta rumegătoarelor mici (la granița turco-bulgară).
N.A
+ There are no comments
Add yours