Marius Octavian Popa și-a depus demisia, în urmă câteva zile, din poziția de comisar general adjunct (cu rang de subsecretar de stat) la Garda Națională de Mediu; directivă de partid. Dar va asigura interimatul până la publicarea demisiei în Monitorul Oficial. La nivel local rămâne…cum s-a stabilit. Fiind vorba de aleși, nu pleacă nimeni. Nici Petre Badea din vicepreședinte Consiliu Județean, nici Petre Marinescu din viceprimar. Nici partidul nu le-a cerut să demisioneze, dar nici ei nu au de gând. Aceasta era situația strict la momentul vineri, 30 august, expusă de M.O.Popa într-o conferință de presă.
Despre posibile consecințe ale ruperii Alianței președintele interimar Popa spunea că “noi, discuții cu cei din PSD nu mai avem. Dacă PSD va acționa cu ostilitate și incorect împotriva unor membri ALDE vom analiza și vom vedea ce decizii luăm. Există, din păcate, o stare de nemulțumire în rândul organizației, legată de prestația celor doi cu funcții de conducere, la județ și la municipiu, să le vedem loialitatea față de partid, să vedem cum valorifică posibilitatea de a-și corecta anumite ieșiri (???) O să le cerem membrilor noștri din CJ să fie mai atenți când votează hotărâri, tocmai ca să nu ajungem la o escaladare în sensul de a-i schimba”.
Tensiune, deci, în ALDE Tulcea. Sâmbătă, 31 august, se anunță o Delegație Permanentă cu scântei. Se va analiza situația partidului după dezastrul de la europarlamentare, situația la municipiu, la comune, campania pentru prezidențiale, alte chestiuni organizatorice. Este de așteptat ca Popicu să iasă serios șifonat din ciocnirea cu dizidența din partid.
N.A.
+ There are no comments
Add yours