Marți, 24 septembrie, președintele Consiliului Județean, Horia Teodorescu a participat, la Murighiol, la deschiderea conferinței internaționale cu tema „Combaterea marginalizării și excluziunii sociale în Regiunea Dunării“, organizată în perioada 24-26 septembrie de Ministerul Muncii și Justiției Sociale în contextul deținerii de către România a Președinției Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării. Conferința vizează facilitarea schimbului de know-how în domeniu și încurajarea cooperării transnaționale în domeniul asistenței sociale în vederea creșterii calității serviciilor sociale, prevenirii și combaterii marginalizării, sărăciei și excluziunii sociale.
„Având în vedere nevoile Deltei, a oamenilor care trăiesc în această zonă, noi, cei de la Tulcea, dorim să realizăm un upgrade al Strategiei de Dezvoltare a Deltei Dunării – acel Instrument Teritorial de Investiții, pentru perioada de finanțare viitoare. Aceasta va fi strict pe Delta Dunării, din punctul meu de vedere, fără finanțări pe Infrastructura Mare, ci pentru rezolvarea tuturor problemelor Deltei. Vom avea nevoie de susținere în relaționarea cu Banca Mondială pentru upgradarea acestei strategii pe trei zone importante: dezvoltarea turismului, pescuitului, agriculturii pe arealul Deltei Dunării. Strategia Dunării începe în Germania și se termină la Sulina. Problematica pe care noi o avem în Delta Dunării ar trebui să fie o componentă foarte bine analizată, cu consultarea oamenilor care au un cuvânt de spus în zonă“– spunea președintele Horia Teodorescu la deschiderea conferinței.
N.A.
+ There are no comments
Add yours