Duminică, echipa de intervenţie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea, sesizată prin 112, a intervenit la un caz ciudat și comic în același timp.
Pe str. Viticulturii, din municipiu, echipa de intervenţie a luat legătura cu apelantul, care a declarat faptul că numitul P. G., conducător taxi, pe fondul unor neînţelegeri cu privire la faptul că în urma efectuării unei curse nu a pornit aparatul de taxat şi implicit nu a emis bon fiscal, i-a smuls portofelul din mână de unde a luat suma de 10 lei. Ulterior, conducătorul de taxi i-a înapoiat apelantului 3 lei împreună cu portofelul acestuia, considerând cursa achitată. Na belea! Tupeu de taximetrist: să te servești singur din portofelul clientului. Pe numele acestuia s-au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
N.A.
+ There are no comments
Add yours