Comunicat de presă
Un prim lot de 500 de tablete conectate la internet, vor ajunge în comunitățile dezavantajate pentru continuarea cursurilor școlare online.
Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV), prin Fundația USAMV, anunţă că va dona elevilor liceelor din comunități dezavantajate un prim lot de 500 de tablete conectate la internet, cu abonament inclus, săptămâna viitoare, conform celor comunicate de Ministerul Educației și Cercetării din România.
În fapt, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMV), prin Fundaţia USAMV, se alătură campaniei ”ÎmiPASĂ #ScoaladeAcasa” un proiect prin care se vor dona elevilor liceelor din comunităţi dezavantajate, tablete conectate la internet, pentru asigurarea unui învăţământ echitabil şi de calitate pentru elevii din mediul rural, mai ales în condiţiile actuale, când cursurile sunt suspendate pe fondul crizei cu noul coronavirus. USAMV anunţă că abonamentul va fi susţinut de instituţie timp de 2 ani.
Luând în considerare discrepanțele din perspectiva predării online între mediul urban şi mediul rural, între comunităţi cu acces la tehnologie şi comunităţi dezavantajate din acest punct de vedere, tabletele şi abonamentele cu acces nelimitat la internet pentru o perioada de 24 luni sunt achiziţionate de USAMV Bucureşti, din venituri proprii, prin Fundaţia USAMV, pentru a se asigura o pregătire eficientă online a elevilor pentru examenul naţional de Bacalaureat şi, ulterior, pentru pregătirea admiterii în universităţile româneşti.
Considerăm că este o inițiativă lăudabilă, concretă și că doar în felul acesta chiar putem veni în ajutorul elevilor care sunt izolați acasă și care trebuie să susțină examenului național de Bacalaureat. Viața trebuie să meargă mai departe.
#ScoaladeAcasa #stamacasasiajutam #impreunasuntemputernici
Deputat PNL, Gudu Vasile
+ There are no comments
Add yours