Ambasadorul Bulgariei, E.S. Radko Vlayko, susține proiecte culturale majore în Tulcea
Astăzi, la Tulcea, în cadrul Conferinței Naționale „Sub semnul diversității – Comunitățile bulgare din România, între patrimoniu și revigorare culturală”, găzduită de Muzeul de Etnografie și Artă Populară, parteneriatul dintre România și Bulgaria a fost consolidat prin noi inițiative culturale și investiții importante.
Împreună cu Excelența Sa Radko Vlaykov, Ambasadorul Republicii Bulgaria în România, au fost anunțate acțiuni menite să sprijine dezvoltarea culturală și urbană a municipiului Tulcea. În acest sens, Ambasada Bulgariei va finanța realizarea bustului eroului Ștefan Caragea, personalitate marcantă care a locuit o perioadă pe actuala stradă 24 Ianuarie. De asemenea, Ambasada se va implica în lucrări de reparații pentru edificii reprezentative ale orașului, contribuind astfel la conservarea patrimoniului local și la revitalizarea comunității.
Într-un moment de profund respect, participanții la eveniment au ținut un moment de reculegere, marcând ziua de Doliu Național, dedicată trecerii la cele veșnice a Sanctității Sale, Papa Francisc.
„Îi mulțumim Excelenței Sale pentru activitatea diplomatică și culturală remarcabilă, pentru parteneriatul propus și implementat și pentru susținerea constantă a comunității tulcene. Îi transmitem întreaga noastră considerație și recunoștință”- a fost mesajul adresat de primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie.
Această zi marchează nu doar consolidarea relațiilor bilaterale, ci și reafirmarea angajamentului comun pentru protejarea identității culturale și dezvoltarea durabilă a comunităților din România.
N.A.
+ There are no comments
Add yours