Miercuri, 20 ianuarie, a.c., la sediul Inspectoratului, a avut loc prezentarea Raportului de evaluare a activităţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea pe anul 2020, în prezenţa reprezentanţilor instituţiilor cu care inspectoratul cooperează şi colaborează.

Activitatea Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea a urmărit și în anul 2020, ca și în anii precedenți, îndeplinirea obiectivelor stabilite prin principalele documente programatice, creșterea gradului de încredere al cetățenilor în instituție și în capacitatea de răspuns la solicitările acestora, consolidarea imaginii pozitive a instituției, dezvoltarea relațiilor de colaborare și cooperare interinstituțională.

În anul 2020, jandarmii tulceni au executat 209 de  misiuni de asigurare a ordinii publice, 2821 de misiuni de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, materializate în 5953 patrule de ordine publică cu întrebuinţarea a 10405 de jandarmi, fiind sesizate 158 fapte penale, pe numele a 177 de suspecți şi 320 de fapte penale în cooperare/colaborare cu alte structuri pe numele a 367 de suspecți, în creștere faţă de anul 2019. Au fost constatate peste 2711 contravenții,  în valoare totală de 2.859.100 lei, în creștere față de anul 2019.

În ceea ce privește executarea mandatelor de aducere, în perioada evaluată, Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea a înregistrat și executat un număr de 721 mandate de aducere. De asemenea, au fost executate 7230 misiuni de pază instituțională, cu întrebuințarea a 8046 jandarmi.

În baza planurilor de cooperare/colaborare încheiate cu parteneri la nivel județean, în anul 2020 au fost planificate și executate un număr de 444 acțiuni în cooperare/colaborare cu participarea a 1515 jandarmi, în creştere față de anul precedent.

În cursul anului 2020, au fost executate 49 misiuni de intervenţie pentru soluţionarea unor apeluri SNUAU 112 direcţionate către unitate, cu un efectiv total de 82 jandarmi, în creştere faţă de anul 2019 .

Acestea reprezintă câteva dintre datele pe care colonel Bordei Ion, inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea, le-a prezentat astăzi, în cadrul activităţii de evaluare a inspectoratului pe anul 2020. An care a reprezentat o perioadă inedită din mai multe puncte de vedere: apariţia unor noi riscuri şi ameninţări la adresa climatului de ordine şi siguranţă publică ce au generat noi provocări, angajarea inspectoratului în misiuni noi şi complexe, adoptarea şi implementarea de măsuri şi activităţi determinate de o nouă legislaţie primară şi un cadru dispoziţional.

Comunicat IJJ

 

+ There are no comments

Add yours