Joi, 15 iunie 2023, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a primit vizita unei delegații a Federației Naționale a Protecției Civile Franceze, condusă de președintele François Richez, însoțit de François-Xavier Volot Delaunay, director Afaceri Generale și Marc-Antoine Bacot, șef Cooperare Internațională și Umanitară din cadrul federației.

La întâlnirea care a avut în centrul discuțiilor activitatea hub-ului umanitar tulcean, au mai fost prezenți Igor Babaian, directorul HUB-ul umanitar Tulcea, Edward Kovalchuk – IsraAID, și Anthony Sundermeier – Fundația „Romulus T Wheatherman”.

„Ne bucurăm să avem alături de noi conducerea Protecției Civile Franceze. Cred că știți că acest hub umanitar din Tulcea a început printr-o inițiativă locală, odată cu izbucnirea războiului din Ucraina, ca o necesitate de coordonare a ajutoarelor, la început din România, fără să știm la acea vreme că lucrurile se vor extinde și vor căpăta amploare. Primii pași au fost făcuți de către administrațiile locale, administrația județeană și Asociația Comunelor din Județul Tulcea, ulterior activitatea căpătând alte dimensiuni. Am beneficiat și de sprijinul extraordinar al celor trei ong-uri implicate în derularea activității, respectiv AcoR Tulcea, Fundația „Romulus T Wheatherman” și IsraAID. Dumneavoastră, Protecția Civilă Franceză, ați fost cei mai activi, contribuind cu cele mai mari cantități de ajutor umanitar către sudul Ucrainei. Prin acest hub au fost trimise peste 500 de camioane cu ajutoare umanitare în țara vecină, adică 5,8 milioane rații alimentare, insulină în valoare de peste 2 milioane de dolari livrată în spitalele ucrainene, 462 de tone de produse de igienă, 572 de tone de medicamente și echipamente medicale, 105 generatoare pentru producerea energiei. Aportul în ajutor umanitar a fost dat de aproximativ 40 de ong-uri din întreaga lume. Datorită sprijinului acordat de cele 3 ong-uri în desfășurarea activității, am fost nominalizați ca un hub foarte important ca volum, poate cel mai important din țară, iar necesitatea lui a fost dovedită în condițiile în care pe partea de sud a Ucrainei eram singura posibilitate de transfer al ajutoarelor, având în vedere frontiera comună  destul de importantă. Vreau să mulțumesc Protecției Civile Franceze pentru implicarea în sprijinirea Ucrainei, în condițiile în care sprijinul dumneavoastră a fost cel mai important la nivelul hub-ul tulcean. Aduc aceste mulțumiri în numele tuturor ucrainenilor“- a declarat președintele Horia Teodorescu.

„Sunt aici pentru a vă spune că fără dumneavoastră, toți care sunteți de față, nimic nu ar fi fost posibil. Dumneavoastră le-ați permis francezilor să-și exprime generozitatea. În ceea ce privește dorința poporului francez de a ajuta poporul ucrainean, prin implicarea tuturor, inclusiv a aleșilor, am reușit să strângem nu mai puțin de 8 milioane de tone de materiale, 15.000 de paleți, în trei hub-uri logistice, în Polonia, Slovacia și România. Mai mult de o treime au fost în România. Prin intermediul hub-ului dumneavoastră, a mers spre Ucraina primul transport umanitar până la ultimul. Ați creat un adevărat lanț al speranței, care a pornit din teritoriul francez și a ajuns până la dumneavoastră și apoi ați reușit să direcționați precis ajutorul nostru spre zonele care aveau nevoie de el.  În ciuda faptului că au mai apărut și alte nevoi iar situația legată de război s-a dezamorsat cumva, suntem conștienți de faptul că trebuie să răspundem în continuare unor nevoi punctuale. Vreau să vă mulțumesc pentru că fără acest hub, fără capacitatea logistică și fără implicarea dumneavoastră la nivel local, nu s-ar fi reușit nimic. Vă mulțumesc în numele a mai bine de 30 de organizații implicate în strângerea de ajutoare în Franța, pentru că dumneavoastră ați creat o relație între cetățeanul francez și cetățeanul ucrainean“- a declarat președintele François Richez.

Cu prilejul întâlnirii, președintele Horia Teodorescu a oferit președintelui Federației Naționale a Protecției Civile Franceze placheta „Donatorul Anului“, pentru a onora sprjinul acordat poporului ucrainean de către federația franceză.

Comunicat CJT

+ There are no comments

Add yours