În cursul anului 2021, polițiștii Serviciului pentru Imigrări al Județului Tulcea au asigurat managementul șederii şi rezidenţei pe teritoriul României pentru 3.147 de persoane, dintre care 1.945 din state terțe (cei mai mulți din Vietnam, Bangladesh, Sri Lanka) și 1.202 de cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH (majoritatea din Norvegia și Italia). Au fost depistați 21 de străini în situații ilegale și emise 13 decizii de returnare și 2 comunicări de părăsire a teritoriului României. De asemenea, au fost emise 441 de avize de angajare pentru lucrători permanenți şi au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale în valoare de 70.900 lei.

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt: angajare în muncă, conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membrii de familie ai cetăţenilor români, UE sau SEE), sau stabilire permanentă pe teritoriul ţării noastre.

În ceea ce priveşte admisia în România, în perioada de referinţă au fost soluţionate invitații depuse pentru străini din Egipt, Sri Lanka, Maroc, Siria și Uzbekistan. În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate 467 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, în calitate de lucrători permanenţi, 441 de cereri fiind avizate pozitiv. De asemenea, a fost aprobată prelungirea dreptului de ședere și au fost emise 1.040 de permise de ședere, dintre care 1.028 pentru ședere temporară și 12 pentru ședere pe termen lung. Au fost eliberate 104 de certificate de înregistrare și 6 cărți de rezidență permanentă pentru cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH.

Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate 44 de acțiuni și controale cu forțe proprii și în cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniu, în urma cărora au fost depistați 24 de străini în situații ilegale. Pentru străinii aflaţi în situaţii ilegale sau care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere, au fost emise 13 decizii de returnare și 2 comunicări de părăsire a teritoriului României prin care s-a stabilit obligația de returnare sau termenul pentru plecarea voluntară, iar 9 străini au fost puşi în legalitate. În 2 dintre cazuri a fost aplicată măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României pentru perioade de 1 an.

Totodată, polițiștii de imigrări au aplicat 17 sancțiuni contravenționale în valoare de 70.900 de lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, ale O.G. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și ale O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale U.E./S.E.E./Confederației Elvețiene și membrilor de familie ai acestora, cu modificările şi completările ulterioare.

Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate rămân acțiunile noastre prioritare, măsuri care contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

***

Pentru informaţii privind activitatea Inspectoratului General pentru Imigrări, documentaţia necesară prelungirii dreptului de şedere, tipuri de formulare şi alte informaţii, se poate accesa site-ul oficial al instituției la adresa http://igi.mai.gov.ro/. De asemenea, invităm solicitanţii să utilizeze aplicaţia on-line de depunere a documentelor, la adresa www.portaligi.mai.gov.ro, pentru reducerea timpului de aşteptare la ghişeu şi eficientizarea procesului de preluare a documentelor.

Comunicat Serviciul Imigrări Tulcea

 

 

+ There are no comments

Add yours