Mișcarea a fost atent calculată și urmează a se produce la proxima ședință de Consiliu Județean. Consilierii liberali îl vor propune din nou candidat pentru funcția de vicepreședinte pe același Mihai Huleni, cel care, ales în 22 martie, a ales să demisioneze la sfârșitul lunii aprilie. Asta după ce Prefectura a contestat în instanță hotărârea consilierilor județeni de a-l alege pe Mihai Huleni, unul dintre vicepreședinți, deși nu exista avizul uneia dintre comisiile sesizate pe fond, procedură obligatorie după noul Cod administrativ. Într-o declarație pentru Agerpres, președintele PNL, Ștefan Ilie, spunea că „în următoarea ședință ordinară a CJ tot pe el îl vom propune, pentru că nu este vinovat de ce s-a întâmplat”. Ar fi fost două opțiuni pentru Huleni: tergiversarea în instanța de judecată și suspendarea din funcție pe această perioadă sau demisia. A ales demisia, varianta câștigătoare.

Cursă contracronometru. Dacă Ștefana Zibileanu, cea cu votul de aur, nu va fi înlocuită cu un alt consilier din ProRomânia, partid care i-a retras sprijinul politic și a exclus-o, până la data ținerii ședinței ordinare din această lună a Consiliului Județean, PNL își păstrează majoritatea fragilă de 16/15 și îl va alege din nou vicepreședinte pe Mihai Huleni; desigur, având avizul (favorabil/nefavorabil) tuturor comisiilor de specialitate sesizate. Cum se știe, vicepreședintele este ușor de ales (cu majoritate simplă) dar greu de revocat (cu majoritatea a 2/3), practic imposibil dacă, Doamne ferește, nu îl ridică DNA-ul în următorii aproape 4 ani.

Prin urmare, PNL are șansa unică de a-și impune cel de-al doilea om în coasta președintelui Teodorescu, acum, în prima ședință ordinară de CJ; timp insuficient pentru Horia Teodorescu să-și refacă majoritatea pentru alegerea vicelui preferat și/sau impunerea proiectelor de hotărâri, pe considerentul că „trădătoarea” Ștefana Zibileanu va trage de timp și va uza de toate căile de atac precum Traian Rece, peste tot.

N.A.

 

+ There are no comments

Add yours