Proiectul de hotărâre privind trecerea bunului imobil „Infrastructură de acces cheu portuar Tulcea”, de 16.588 mp (…) din domeniul public al municipiului și din administrarea Consiliului local, prin DIAP, în domeniul public al județului și în administrarea Consiliului județean, în vederea realizării unui proiect de interes public județean de dezvoltare a portului Tulcea, a trecut; cu înțepăturile de rigoare între primar și unii consilieri și cu unele amendamente.

Hogea, cu rezerve în privința reabilitării falezei prin ITI

După ce s-a „descărcat” în stilu-i caracteristic pe consilierii Andaluzia Luca și Dan Drăniceanu și înaintea supunerii la vot a proiectului de hotărâre, primarul Constantin Hogea și-a exprimat, apăsat, unele îndoieli privind reabilitarea falezei prin schimbarea de proprietar, cu fonduri europene prin ITI.”Cu tot respectul pentru acest ITI, are independență în ce privește finanțarea anul de grație douăzeci-douăzeci (2020) și nici nu vreau să mă gândesc că va apărea vreo problemă în asigurarea acestei finanțări pe ITI, nu știu din care motiv. Sunt ușor îngrijorat sau, poate, este doar angoasa mea și să dea Dumnezeu să  nu am dreptate. Și să constatăm cu regret că până la urmă gândurile noastre bune s-au spulberat, am dat și faleza și nu s-au reabilitat nici faleza, nici portul. Sper ca cei de la Consiliul județean, asumându-și calitatea de proprietar, să-și asume și obligația de a întreține faleza, măcar minimal, așa cum este la această oră, până când, sperăm, se va implementa proiectul”- declara Hogea înaintea votului.

Amendamentul lui Hogea

Primarul a venit cu amendamentul conform căruia cele două nave ale Consiliului local (nava de patrimoniu, Republica și o șalupă) să nu fie taxate. Eventual și toate manifestările pe care primăria municipiului și le asumă, să nu fie taxate. „Cred că măcar atâta lucru poate să fie asumat de Consiliul județean”- a mai declarat Hogea, cu un nod în gât.

Proiectul de hotărâre a trecut. A trecut, astfel  și faleza de la Primărie, la Consiliul județean, entitatea eligibilă la mult așteptatul și lăudatul proiect cu bani europeni pentru reabilitarea falezei. Așa să ne ajute ITI!

N.A.

+ There are no comments

Add yours