S-a prezentat astăzi într-o ședință ordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență un Raport de evaluare a activităților CJSU pe semestrul I a.c. Ceva similar cu evaluarea miniștrilor la nivelul Guvernului, respectând proporțiile, a fost evaluat la nivel local modul cum s-au achitat de sarcini instituțiile deconcentrate și conducătorii acestora în gestionarea crizelor/problemelor la nivel local, modul unitar de lucru sub umbrela CJSU, totul în coordonarea prefectului. După concluziile Raportului și aprecierea prefectului „toți au trecut evaluarea”.
În 69 de ședințe (1 ordinară şi 68 extraordinare) de-a lungul primei jumătăți a anului, au fost adoptate 59 de hotărâri.
Concluzie finală: Toate instituţiile care fac parte din CJSU precum şi CLSU au fost pregătite şi au asigurat intervenţia cu forţe, mijloace şi materiale conform competenţelor, în funcţie de solicitări şi posibilităţi, pentru acoperirea întregului teritoriu al judeţului, în scopul prevenirii sau limitării efectelor situaţiilor de urgenţă.
Iar prefectul Dan Munteanu, șeful CJSU, a pus „parafa” zicând: „Nu fost o perioadă uşoară şi nici în viitor nu prevăd ca lucrurile să fie mai simple. Am avut pandemie, avem război la graniţă şi cu toate acestea structurile implicate au dat dovadă de profesionalism, implicare şi perseverență. Vă mulțumesc pe această cale pentru toată munca depusă. Îmi doresc să avem o colaborare la fel de bună şi pe viitor şi vă asigur de toată susţinerea şi disponibilitatea mea”.
N.A.
+ There are no comments
Add yours