Este o expoziție în aer liber. Au fost finalizate lucrările pentru expoziția stradală ,,Tulcea de odinioară”, realizate prin parteneriatul dintre Primăria municipiului, Penitenciarul Tulcea, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ,,Gavrilă Simion” și Direcția Județeană pentru Cultură Tulcea, aprobat prin HCL nr. 347 din 25 noiembrie 2021.
Pe o lungime de 221 metri, imagini cu orașul nostru, din diferite perioade ale istoriei, pot fi admirate în orice moment al zilei. O idee pusă în practică printr-o cooperare eficientă, care ține de normalitate și la care au pus umărul foarte mulți tulceni care își iubesc orașul.
„Expoziția <Tulcea de odinioară> este doar un exemplu de rezolvare decentă a unei zone lipsite de orice atractivitate. Vă mulțumesc pentru deschidere și colaborare!”– scrie primarul Ștefan Ilie pe pagina lui de facebook (adresându-se, evident, tulcenilor).
Desigur, miștocarii de serviciu sunt așteptați să înfiereze și această nouă „batjocură la banul cetățeanului” etc.
N.A.

+ There are no comments

Add yours