O delegație a Consiliului Județean Tulcea a participat, în perioada 17-19 decembrie, la Belgrad, Serbia, la lucrările seminarului „Politici UE și oportunități de cooperare teritorială în Uniunea Europeană, cu accent pe conectivitate, tranziție și rețele energetice”, organizat sub egida Conferinței Regiunilor Periferice Maritime (CRPM).

Prin vocea reprezentantului județului Tulcea, Valentin Moldoveanu, consilier județean, prezent la eveniment în calitate de speaker, au fost prezentate statusul și prioritățile locale în ceea ce privește conectivitatea și transportul public naval în Delta Dunării, ca experiență în contextul dezvoltării durabile a unei regiuni membre a CRPM și UE. Experiența din regiunea Dunării a fost salutată de participanții și organizatorii evenimentului AI-NURECC din Serbia, acesta din urmă constituind denumirea proiectului CRPM în cadrul căruia a avut loc seminarul „Politici UE și oportunități de cooperare teritorială în Uniunea Europeană, cu accent pe conectivitate, tranziție și rețele energetice”. Implementarea acestei inițiative a vizat sprijinirea implementării Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Adriatică și Regiunea Ionică (EUSAIR) și promovarea unei cooperări mai eficiente între autoritățile regionale și locale, universitățile, camerele de comerț, asociațiile și rețelele de tineret, antreprenorii și societatea civilă, fiind asigurate, astfel, premisele unei acoperiri teritoriale profunde și extinse, la nivel regional și local.

Comunicat de presă

+ There are no comments

Add yours