Joi, de ziua păcălelii, a expirat perioada de depunere a candidaturilor pentru postul de guvernator al Deltei Dunării. Mai departe, procedura este destul de sofisticată prin încercările la care sunt supuși candidații încă vreo lună de zile. Cine sunt candidații, nimeni nu știe. Am solicitat un punct de vedere lui Marian Machedon, de la PLUS, partidul care va alege persoana guvernatorului.
Marian Machedon: „Procesul e gestionat exclusiv de firmele de recrutare, membrii Grupului Consultativ Delta Vie sau cei din conducerea USR PLUS neavând acces la aplicații. Selecția candidaților se desfășoară conform planului. Azi, 1 Aprilie, se va închide perioada de aplicare urmând ca săptămâna viitoare să fie invitați la interviu (cu firma de selecție) candidații selectați. După interviu vor fi invitați la teste (Hogan) cu firma Hart Consulting. În urma acestor prime interviuri și teste se va elabora lista scurtă calificată care va fi transmisă către factorii de decizie. În urma consultării listei, membrii din conducerea USR PLUS vor alege candidații cu care vor avea interviurile finale”- a declarat președintele PLUS Tulcea.
N.A.
+ There are no comments
Add yours