În vederea asigurării climatului de ordine şi siguranţă publică pe timpul Sărbătorilor Pascale și Zilei Muncii, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „DELTA” al județului Tulcea desfășoară o serie de activități destinate să prevină producerea unor situații nedorite.
Astfel, la unitățile de cult, unde se preconizează mari aglomerări de persoane cu ocazia desfășurării slujbelor religioase, inspectorii de prevenire efectuează acțiuni de verificare a respectării regulilor și măsurilor de apărare împotriva incendiilor. Scopul principal îl reprezintă înlăturarea cauzelor potenţial generatoare de incendii şi instruirea personalului pentru intervenţie în cazul producerii unor evenimente neplăcute. De asemenea, personalul unităților de cult este informat despre măsurile preventive care trebuie respectate.
Din punct de vedere operativ, în această minivacanță, 400 de pompieri vor răspunde solicitărilor în orice situaţie de urgență, iar la nevoie, forțele de intervenție vor fi suplimentate. În noaptea de Înviere, pentru reducerea timpului de răspuns la eventualele intervenții, vor fi amplasate autospeciale de stingere cu apă și spumă în locurile unde se preconizează aflux mare de persoane.
Comunicat ISU
+ There are no comments
Add yours