Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării și Administrației a aprobat supracontractarea listelor de rezervă pentru toate tipurile de finanțări acordate zonei ITI Delta Dunării prin Programul Operațional Regional 2014-2020. S-au alocat fonduri astfel încât 157 de proiecte, din sectorul privat dar şi din sectorul public, în sumă de aproximativ 645 de milioane de lei să poată fi finanţate.
Ilie Petre, președinte ADI ITI: „Este o veste foarte bună faptul că avem alocare financiară suplimentară pentru aceste proiecte. ADI ITI Delta Dunării a avut demersuri repetate către structura de decizie centrală privind necesitatea acestor alocări suplimentare. Sunt investiţii în sectorul privat, dar şi investiţii în zona publică ce acoperă inclusiv ceea ce ţine de dezvoltarea turismului. Investiţii care aduc dezvoltare locală pentru comunităţile din teritoriul ITI Delta Dunării. Ne bucură foarte mult pentru că acesta este rezultatul ITI, este în primul rând rezultatul muncii echipei ADI ITI Delta Dunării care, aşa cum am mai spus, a stat aproape de beneficiar, a insistat ca aceste proiecte să se realizeze”- declară șeful ITI.
N.A.
+ There are no comments
Add yours